microsoft office outlook depositphotos 99613042 l
Sursa foto: © Depositphotos

Pană majoră la Microsoft Outlook. Peste 130.000 de raportări și probleme la mai multe servicii Microsoft

Microsoft Outlook a fost afectat joi, 12 noiembrie 2026, de o pană informatică majoră, care a împiedicat numeroși utilizatori să își acceseze conturile de e-mail sau să trimită și să primească mesaje. Problemele s-au extins și asupra altor servicii Microsoft 365, inclusiv Teams și Copilot. Compania americană a confirmat că defecțiunile ar putea afecta utilizatori din orice regiune a lumii, potrivit Reuters și Associated Press.

Platforma Downdetector, care monitorizează întreruperile serviciilor online, a înregistrat peste 130.000 de raportări privind funcționarea Outlook în Statele Unite, în jurul orei 20:30, ora României. Alte peste 46.000 de raportări vizau Microsoft 365, iar câteva mii semnalau dificultăți de accesare a aplicației Teams.

Numeroși utilizatori au reclamat imposibilitatea de a deschide căsuțele poștale, de a încărca mesajele sau de a utiliza aplicațiile Microsoft. Problemele au fost semnalate atât în versiunile web, cât și în aplicațiile instalate pe calculatoare și dispozitive mobile.

Microsoft a anunțat inițial că investighează dificultățile de accesare a serviciului Exchange Online, infrastructura care asigură funcționarea corespondenței electronice pentru numeroase companii și instituții.

Ulterior, specialiștii companiei au identificat o problemă la nivelul serverelor. Unele dintre ele au devenit indisponibile în urma unor verificări automate, ceea ce a suprasolicitat infrastructura rămasă funcțională și a provocat erori de conectare.

Pentru remedierea situației, Microsoft a suspendat temporar implementarea unor actualizări, a redirecționat o parte din trafic către alte servere și a început repornirea echipamentelor afectate.

Defecțiunea a avut consecințe și asupra unor servicii de inteligență artificială. OpenAI a anunțat că investighează probleme legate de conectarea aplicațiilor sale la serviciile Microsoft, Anthropic a confirmat dificultăți similare pentru integrarea Microsoft 365 în platforma sa.

Anterior, Microsoft a anunțat remedierea unei probleme separate care a afectat Teams în America de Nord. În cazul Outlook și al celorlalte servicii Microsoft 365, lucrările de restabilire a funcționării continuau, fără un termen oficial pentru rezolvarea completă a incidentului.

Întreruperea a afectat în special utilizatorii din America de Nord, însă Microsoft a avertizat că dificultățile de conectare se pot manifesta și în alte regiuni.