La 30 august 1940, România a fost obligată să cedeze Ungariei nordul Transilvaniei, printr-o decizie impusă la Viena de Germania nazistă și Italia fascistă. Teritoriul cedat avea aproximativ 43.500 de kilometri pătrați și peste 2,5 milioane de locuitori. În istoriografia românească, hotărârea este cunoscută drept Dictatul de la Viena, iar în documentele internaționale apare frecvent sub denumirea de Al Doilea Arbitraj de la Viena.
Negocierile dintre România și Ungaria
Ungaria a urmărit în perioada interbelică revizuirea frontierelor stabilite prin Tratatul de la Trianon din 1920 și recuperarea unor teritorii care au aparținut până în 1918 Regatului Ungariei. Transilvania ocupa un loc central în revendicări.
Presiunile asupra României au crescut puternic în vara anului 1940. În iunie, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța, iar după înfrângerea Franței Germania a devenit principala putere militară de pe continent.
Între 16 și 24 august, delegațiile României și Ungariei s-au întâlnit la Turnu Severin pentru a încerca să ajungă la o înțelegere. Delegația maghiară, condusă de András Hory, a cerut cedarea unui teritoriu de aproximativ 69.000 de kilometri pătrați, adică mai mult de jumătate din Transilvania. Partea română, condusă de Valer Pop, a respins propunerea și a susținut o variantă care prevedea în principal un schimb de populație, însoțit de modificări teritoriale mai reduse.
Negocierile s-au încheiat fără rezultat. Germania și Italia au intervenit apoi direct, iar la 27 august Bucureștiul și Budapesta au primit invitația de a-și trimite miniștrii de Externe la Viena.
România a fost reprezentată de Mihail Manoilescu, Ungaria de István Csáky. La Viena nu au mai avut loc negocieri propriu-zise între cele două delegații. Joachim von Ribbentrop, ministrul german de Externe, și Galeazzo Ciano, omologul său italian, au anunțat că Germania și Italia vor stabili noua frontieră.
Guvernului român i s-a cerut să accepte arbitrajul într-un termen foarte scurt. În noaptea de 29 spre 30 august, regele Carol al II-lea a convocat Consiliul de Coroană. Membrii Consiliului au discutat riscul unui război cu Ungaria și situația militară dificilă a României, care pierduse cu numai două luni înainte teritorii în est. Majoritatea s-a pronunțat pentru acceptarea arbitrajului.
Hotărârea din 30 august 1940
Decizia a fost anunțată la 30 august, la Palatul Belvedere din Viena. Germania și Italia au atribuit Ungariei partea de nord a Transilvaniei, împreună cu teritorii din Crișana și Maramureș.
Noua frontieră traversa Transilvania de la vest spre est. Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj, Bistrița, Târgu Mureș și Sfântu Gheorghe au intrat sub administrație maghiară, în timp ce Brașovul, Sibiul, Alba Iulia, Deva și sudul Transilvaniei au rămas în România.
Teritoriul cedat avea aproximativ 43.500 de kilometri pătrați și o populație de peste 2,5 milioane de locuitori. Regiunea avea o populație mixtă, formată în principal din români și maghiari, alături de comunități evreiești, germane și de alte naționalități. Potrivit recensământului românesc din 1930, în teritoriul cedat locuiau peste 1,17 milioane de români și aproximativ 912.000 de maghiari.
Documentul a fost semnat de Joachim von Ribbentrop și Galeazzo Ciano, precum și de miniștrii de Externe ai României și Ungariei, Mihail Manoilescu și István Csáky. Germania și Italia garantau în același timp frontierele rămase ale României.
Armata română trebuia să evacueze teritoriul cedat într-un termen stabilit prin hotărârea de la Viena, iar trupele ungare urmau să-l ocupe treptat. Intrarea armatei ungare a început la 5 septembrie și s-a încheiat la 13 septembrie.
Retragerea administrației și armatei române a fost însoțită de deplasări importante de populație. Numeroși români au plecat spre sudul Transilvaniei și spre alte regiuni ale țării, iar o parte dintre maghiarii aflați în teritoriul rămas României s-au mutat în nord.
În primele săptămâni după preluarea teritoriului au avut loc mai multe acte de violență împotriva populației românești. Printre cele mai grave s-au numărat masacrele de la Treznea, din 9 septembrie 1940, și Ip, în noaptea de 13 spre 14 septembrie.
Criza politică din România
Cedarea nordului Transilvaniei a venit la numai două luni după pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei și ținutului Herța. La 7 septembrie 1940, România a cedat Bulgariei și Cadrilaterul, prin Tratatul de la Craiova.
Pierderea unor teritorii întinse într-un interval de numai câteva luni a provocat o criză politică gravă și manifestații împotriva regelui Carol al II-lea. La 5 septembrie, generalul Ion Antonescu a primit puteri extinse, iar în ziua următoare Carol al II-lea a renunțat la tron în favoarea fiului său, Mihai.
Nordul Transilvaniei a rămas sub administrație maghiară până în 1944. După 23 august 1944, armatele română și sovietică au început operațiunile pentru recuperarea teritoriului, iar la 25 octombrie ultimele poziții importante controlate de trupele germane și ungare din nord-vestul României au fost cucerite.
Tratatul de pace de la Paris din 10 februarie 1947 a anulat hotărârea de la Viena din 30 august 1940 și a restabilit frontiera dintre România și Ungaria existentă înaintea dictatului.