În noiembrie 1934, „Gazeta Sporturilor” a consacrat prima pagină unui scandal legat de partida dintre Ripensia Timișoara și C.A.O. Oradea. Arbitrul Gr. Seliceanu ar fi fost abordat înaintea meciului și i s-ar fi oferit bani pentru un arbitraj favorabil formației orădene. Cazul a ajuns la poliție și a determinat ziarul să ceară intervenția Federației de Fotbal.
Ediția din 12 noiembrie deschidea subiectul sub titlul „Un scandal fără precedent în footballul românesc”, iar alături publica relatarea „Senzaționala încercare de mituire a d-lui Seliceanu”.
Arbitrul refuză să mai conducă partida
Primele informații proveneau de la corespondentul „Gazetei Sporturilor” din Cluj. Presa locală a publicat telegrama prin care Seliceanu anunța Federația că nu mai poate arbitra întâlnirea Ripensia–C.A.O.
„În urma celor petrecute, nu am tăria sufletească să conduc matchul Ripensia–C.A.O.”, transmitea arbitrul, adăugând că procurorul Birăescu urma să fie informat asupra incidentului. Ziarul considera necesară deschiderea unei anchete federale.
În aceeași ediție apăreau detalii despre modul în care s-ar fi produs tentativa de mituire. Potrivit corespondentului din Timișoara, Seliceanu a fost vizitat de un bărbat numit Covaci, prezentat drept persoana care vorbea în numele C.A.O. Oradea.
Discuția ar fi început prin aluzii referitoare la arbitraj. Seliceanu l-a ascultat și i-a cerut să revină. La următoarea întâlnire, Covaci i-ar fi solicitat „puțină indulgență”, amintindu-i că arbitrul avea „fluerul”. Relatarea din 12 noiembrie menționa o ofertă de 3.000 de lei.
Flagrantul relatat de „Gazeta Sporturilor”
Seliceanu ar fi anunțat poliția înainte ca interlocutorul să revină. În momentul în care Covaci încerca să îi predea banii, doi gardieni au intervenit, iar acesta a fost reținut.
„Gazeta Sporturilor” scria că bărbatul fusese surprins în flagrant și dus la arestul poliției clujene. Cazul provoca deja numeroase comentarii la Timișoara, în timp ce Federația de Fotbal primise doar telegrama prin care Seliceanu anunța că nu mai poate conduce partida.
Ion Vornic lega incidentul de discuțiile mai vechi despre corupția din fotbal și cerea o reacție fermă a Federației. Tonul articolului era vehement, iar C.A.O. Oradea era asociat și cu alte controverse pe care publicația susținea că le-a prezentat în anii anteriori. Ziarul anunța că va continua să urmărească subiectul până la clarificarea răspunderilor.
„Cazul Seliceanu–C.A.O.”, două zile mai târziu
La 14 noiembrie, scandalul continua să ocupe prima pagină. Un editorial semnat de I. Roșianu purta chiar titlul „Seliceanu–C.A.O.” și descria tentativa de mituire, intervenția poliției și arestarea drept principalele elemente ale cazului care domina actualitatea fotbalistică.
Între timp au început cercetările judiciare. Ziarul arăta că rezultatul trebuia așteptat pentru a se stabili până unde ajungeau responsabilitățile în acest caz.
Situația era încă neclară și la nivelul Federației. „Gazeta Sporturilor” preciza că declarația lui Seliceanu nu a fost încă primită, procurorul Birăescu nu s-a pronunțat, iar Federația nu a fost sesizată oficial.
Publicația făcea însă o distincție importantă între acțiunea presupusului intermediar și conducerea clubului orădean. Deși editorialele atacau dur C.A.O., ziarul admitea că nu exista încă dovada că persoana care au încercat să-l mituiască pe Seliceanu a fost autorizată de club să procedeze astfel.
Suma oferită arbitrului apare diferit în cele două ediții. Relatarea din 12 noiembrie vorbea despre 3.000 de lei, în timp ce articolul publicat două zile mai târziu afirma că tentativa de cumpărare a arbitrului fusese evaluată la 6.000 de lei.
Scandalul Seliceanu–C.A.O. era, la mijlocul lunii noiembrie 1934, încă în cercetare. „Gazeta Sporturilor” cerea Federației să investigheze cazul, în timp ce ancheta judiciară de la Cluj urma să stabilească împrejurările și eventualele responsabilități.