Nicolae Iordan s-a născut în luna aprilie 1877, la Sibiu, într-o familie de plugari. La vârsta de doi ani a rămas orfan de tată. Mama sa, deși tânără, nu s-a mai recăsătorit, dedicându-se creșterii singurului ei fiu.
Deși nu era originar din Batiz, numele lui Nicolae Iordan este legat de viața școlară și culturală a satului de la începutul secolului XX. În perioada în care a funcționat aici ca învățător, Batizul apare în presa vremii nu doar prin activitatea școlii confesionale ortodoxe române, ci și prin inițiative culturale organizate în jurul ei: examene publice, declamări, cântări naționale, serate teatrale și sprijinirea unei biblioteci școlare.
Schiță biografică
Nicolae Iordan a urmat Seminarul „Andreian” din Sibiu, secția pedagogică, pe care l-a absolvit în anul 1900, obținând diploma de învățător cu calificativul „Bine”. După absolvire, a fost numit învățător provizoriu în satul Batiz, județul Hunedoara, la școala primară confesională ortodoxă română, în anul școlar 1899–1900. Din anul 1900 a devenit învățător definitiv la aceeași unitate de învățământ.
La Batiz, Nicolae Iordan s-a remarcat prin activitatea didactică și prin implicarea în viața comunității. Nu s-a limitat la predarea obișnuită, ci a urmărit să transforme școala într-un centru de cultură locală. A sprijinit formarea unei biblioteci școlare, a pregătit elevii pentru declamări și cântări publice și a implicat tinerimea română din sat în manifestări culturale.
Una dintre cele mai clare mărturii despre activitatea lui Nicolae Iordan la Batiz provine din presa anului 1901. La 4 iunie 1901 s-a ținut examenul școlii din Batiz, sub conducerea protopopului Tit V. Gheaja. La eveniment au participat, pe lângă un public numeros, preotul local Petru Șinca, notarul cercual Istvánfy Endre, vice-notarul Török János și Nicolae Părăian.
Relatarea publicată atunci consemna că elevii au dat răspunsuri bune și curajoase la toate obiectele. Declamările „Românul nu piere” și „O fată pe patul morții” au fost apreciate de public, iar cântările, toate naționale, au fost bine executate.
Rezultatul examenului era considerat „strălucit”, iar Nicolae G. Iordan era prezentat ca un învățător „pe deplin conștient de chemarea sa”, deși era încă tânăr.
Biblioteca școlară din Batiz
Un alt element care îl leagă direct pe Nicolae Iordan de Batiz este biblioteca școlară. La începutul secolului XX, existența unei biblioteci școlare într-un sat era un fapt semnificativ, mai ales în mediul rural transilvănean.
În anul 1903, presa consemna organizarea unei serate teatral-declamatorice împreunate cu dans de către tinerimea română din Batiz, în folosul bibliotecii școlare de curând înființate. Evenimentul a atras sprijin financiar din partea mai multor persoane din Batiz, Hunedoara, Nădăștia de Sus, Sântămăria de Piatră, Bârcea Mică și Călanul Mic.
Suma totală încasată a fost de 100,30 coroane. După scăderea cheltuielilor, a rămas un venit curat de 22,30 coroane, adăugat fondului bibliotecii școlare. Mulțumirea publică adresată susținătorilor era semnată chiar de Nicolau G. Iordan, învățător, la Batiz, în 6 mai 1903.
Serată teatral-declamatorică la Batiz
În primăvara anului 1903, tinerimea română din Batiz a organizat, sub conducerea învățătorului N. Iordan, o serată teatral-declamatorică. Evenimentul a avut loc luni, 20 aprilie, în a doua zi de Paști.
Programul a inclus declamări, cântece și reprezentarea piesei „Noaptea de Sf. George”, vodevil în două acte de Th. Alexi. Eleva Valeria Predoniu a recitat poezia „Limba mea”, fiind mult aplaudată de public. Alte două eleve, Iulia Predoniu și Teresia Barbară, au prezentat un dialog cu mesaj moralizator, îndreptat împotriva luxului, considerat de autorul relatării potrivit pentru publicul din Batiz și din comunele învecinate.
Piesa de teatru a fost jucată de elevii școlii. Dintre micii diletanți au fost remarcați Iulia Predoniu, Ioan Predoniu și Valeria Predoniu. După programul cultural a urmat jocul, început cu o horă, la care au participat tineri și localnici. În pauză, un grup de șapte tineri țărani a jucat „Călușerul” și „Bătuta”.
Activitatea ulterioară
În anul școlar 1903–1904, Nicolae Iordan a funcționat la școala capitală din Sebeș, județul Alba. De la 1 septembrie 1904 a fost învățător la școala poporală confesională ortodoxă română din Sibiu, cartierul Iosefin, școală patronată la acea vreme de mitropolitul Transilvaniei, Ioan Mețianu.
Între anii 1910 și 1919 a funcționat la școala centrală primară confesională ortodoxă română din Sibiu. Din 16 februarie 1919 până la 1 octombrie 1934, data pensionării, a predat la școala primară de stat din Sibiu, devenită ulterior „Școala primară de stat nr. 1 băieți”. Timp de 11 ani s-a aflat la conducerea acestei instituții.
A fost secretar al Comitetului școlar comunal din municipiul Sibiu timp de 11 ani. Ca membru în Consiliul comunal, a susținut interesele școlii românești și a militat pentru ridicarea unor localuri de școală. În acest context s-a construit și școala primară de fete nr. 1 „Regina Maria”, după cum informa, în 1939, un articol publicat în revista Luceafărul din Sibiu.
Pentru activitatea didactică și pentru contribuția la construcțiile școlare, Nicolae Iordan a fost decorat de Regele Carol al II-lea cu „Răsplata Muncii”, clasa I.
În 30 ianuarie 1922 a înființat o bancă școlară, în care elevii își puteau depune micile economii. La finalul anului școlar 1927–1928, banca avea depuneri în valoare de 162.277 lei.
Nicolae Iordan a fost membru activ în numeroase societăți culturale, economice și religioase. A activat în „Reuniunea femeilor române ortodoxe din Iosefin”, în comitetul despărțământului ASTRA Sibiu, în comitetul de redacție al revistei „Vatra școlară” și în Comisia de sistematizare a planului orașului Sibiu.
De asemenea, a fost președinte al Cercului Cultural Sibiu de la înființarea instituției până la pensionarea sa. În anul 1920 a fost ales primul președinte al Asociației Învățătorilor din județul Sibiu.