seat government romania depositphotos 334129382 l
Sursa foto: © Depositphotos — Sediul Guvernului

Guvernul a schimbat conducerea prefecturilor. 32 de prefecți și 20 de subprefecți, eliberați din funcție

Guvernul a aprobat vineri, 30 octombrie 2026, eliberarea din funcție a 32 de prefecți și 20 de subprefecți, într-una dintre cele mai ample schimbări recente la conducerea prefecturilor din România. În aceeași ședință, Executivul a numit 29 de prefecți și 15 subprefecți. Deciziile au fost luate la aproximativ două săptămâni după instalarea Guvernului condus de Luca Niculescu, format în jurul Partidului Social Democrat (PSD).

„Guvernul a aprobat o serie de hotărâri prin care au fost eliberați din funcție și numiți mai mulți prefecți și subprefecți. Persoanele numite în funcția de prefect sau subprefect îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de Codul administrativ”, se arată în comunicatul Executivului.

Schimbările vin după retragerea PNL și USR de la guvernare. Mai mulți prefecți și subprefecți susținuți de cele două partide și-au anunțat demisiile în ultimele săptămâni, după formarea noului cabinet.

Cine sunt noii prefecți numiți de Guvern

Printre persoanele numite în funcție se numără Corneliu Mureșan, în județul Alba, Marius-Mircea Sulincean, în Arad, Valentin Ivancea, în Bacău, și Emilian Pavel, în Bihor.

La Cluj, conducerea Prefecturii a fost preluată de Alexandru Cordoș, care o înlocuiește pe Maria Forna. În județul Constanța, noul prefect este Decebal Făgădău, fost primar al municipiului Constanța, numit în locul lui Adrian-Teodor Picoiu.

Guvernul i-a numit pe Teofil-Iulian Cioarba în Bistrița-Năsăud, Dan-Constantin Șlincu în Botoșani, Iulian Timofei în Brăila, Liliana Sbîrnea în Buzău și Ioan Dragomir în Caraș-Severin.

În județele Dâmbovița, Dolj și Gorj au fost desemnați Marian Tănase, Dumitru-Cosmin Durle și Șerban Predescu.

În Hunedoara, Maria Ștefănie a fost numită prefect, în locul lui Széll Lörincz. Acesta din urmă nu părăsește conducerea instituției, fiind numit subprefect al județului.

Alte numiri au fost aprobate pentru Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Vâlcea.

În Timiș, funcția de prefect a fost preluată de Radu-Adrian Pau, după eliberarea din funcție a lui Paul Finta. În județul Sibiu, Gheorghe-Florian Giubega l-a înlocuit pe Mircea-Dorin Crețu, iar în Prahova a fost numită Nicoleta-Cătălina Bozianu, în locul lui Daniel Nicodim.

În București, Andrei Nistor a fost eliberat din funcția de prefect, după ce își anunțase demisia la 21 octombrie. Comunicatul Guvernului nu include o nouă numire pentru conducerea Prefecturii Capitalei.

De asemenea, Executivul nu a anunțat în ședința de vineri noi prefecți pentru județele Argeș, Iași și Vrancea, deși titularii acestor funcții au fost eliberați.

Schimbări și la nivelul subprefecților

Guvernul a eliberat din funcție 20 de subprefecți și a aprobat 15 numiri.

Printre persoanele eliberate se numără Daniela Olariu, subprefect al județului Brașov, Flaviu-Dacian Udrea, din Cluj, Dumitru Paris, din Constanța, și Liliana Oneț, din Timiș.

În județul Harghita au fost numiți Zsombor-Gabriel Dimen și Isabela Prodan, iar în Covasna, Sebastian Cucu și Marian Pistol.

Pentru județul Mureș au fost desemnați Alexandru Cîmpeanu și Cornel-Cristian Vulc. În Prahova, noii subprefecți sunt Robert-Paul-Dimitrios Lungu și Mircea-Adi Tănase, iar în Satu Mare au fost numiți Vasile Bercea și Mihai-Radu Iancu.

În Capitală, funcția de subprefect a fost atribuită lui Valeriu-Nicolae Șuhan, în timp ce Cristian-Eugen Spătaru a fost numit subprefect al județului Vrancea.

Prefecții sunt reprezentanții Guvernului în teritoriu și au, printre atribuții, verificarea legalității actelor administrative adoptate de autoritățile locale. Ei pot contesta în instanță hotărârile consiliilor locale și județene, precum și dispozițiile primarilor sau ale președinților de consilii județene, atunci când consideră că încalcă legea.