Un elev de 15 ani a atacat doi colegi, joi dimineață, 22 octombrie, la Colegiul „Armand Călinescu” din Pitești. Unul dintre adolescenți a fost rănit la antebraț și transportat la spital, iar celălalt a suferit leziuni superficiale. Agresorul a fost preluat de polițiști.
Incidentul s-a petrecut în toaleta liceului, în timpul primei pauze, între orele 8:50 și 9:00. Potrivit conducerii instituției, adolescentul, elev în clasa a IX-a, a folosit o macetă pentru a-și ataca mai mulți colegi.
„Ne aflăm în fața unei situații pe care nu am mai întâmpinat-o până acum”, a declarat directoarea adjunctă a liceului, Andreea Grosaru, citată de presa locală.
Doi elevi din clasa a XI-a au alertat cadrele didactice, iar trei profesori au intervenit. Personalul școlii a solicitat ajutor medical și a anunțat poliția.
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a confirmat că minorul avea asupra sa un obiect tăietor-înțepător și că, în timpul conflictului, a rănit un coleg și l-a agresat fizic pe altul.
„Agresorul se află în custodia polițiștilor”, a transmis IPJ Argeș, precizând că cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor incidentului.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, unul dintre adolescenți prezenta o plagă la membrul superior drept și a fost transportat la spital pentru investigații. Celălalt avea excoriații la mâna stângă, dar a refuzat transportul la unitatea medicală.
Un martor a declarat pentru publicația ePitești.ro că agresiunea ar fi pornit de la un conflict mai vechi. Potrivit relatării sale, adolescentul suspectat ar fi fost supus unor acte de hărțuire de către colegi.
Martorul a povestit că unul dintre elevii vizați s-a refugiat în spatele său, iar agresorul ar fi încercat să îl lovească și pe el. Băiatul a reușit să iasă din toaletă și a căutat profesori pentru a cere ajutor.
„Mi-era frică să nu mă ia și pe mine”, a declarat elevul pentru ePitești.ro.
Conducerea liceului a precizat că adolescentul suspectat de agresiune a venit la această unitate de învățământ în urmă cu aproximativ o lună. Din discuțiile cu elevii, conflictul ar fi pornit de la glume între colegi, însă împrejurările exacte nu au fost stabilite.
Atacul de la Pitești s-a produs la trei zile după incidentul din 19 octombrie, de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița, unde un elev de 13 ani a rănit cu un cuțit o profesoară și un coleg.

