Arheologii francezi au descoperit vestigiile unui complex medieval care cuprindea o biserică, mai multe clădiri din piatră și un sistem de încălzire prin pardoseală, asemănător celor folosite în Antichitatea romană. Construcțiile, datate începând din secolul al V-lea, ar fi putut face parte din reședința unei familii aristocratice. Descoperirea a fost prezentată de Institutul Național Francez de Cercetări Arheologice Preventive (Inrap), în urma săpăturilor desfășurate în 2026.
Vestigiile se află pe colina Montagne de Saint-Laurent, în comuna Mesmont, la aproximativ 20 de kilometri vest de Dijon, în regiunea Burgundia. Situl, situat deasupra văii râului Ouche, este cercetat sistematic din 2019, sub coordonarea arheologului Antoine Guicheteau.
Între secolele V și VIII, pe colină exista o așezare formată din numeroase clădiri de piatră. Săpăturile recente s-au concentrat asupra zonei centrale, unde au fost identificate mai multe edificii de mari dimensiuni, grupate în jurul unei biserici.
Lăcașul de cult, descoperit inițial în anii 1970, măsura 27,5 metri lungime și 12,4 metri lățime. Cercetările desfășurate între 2019 și 2024 au scos la iveală fragmente ale unui parapet care despărțea altarul de restul bisericii, precum și fundațiile unei posibile bănci folosite de clerici.
În partea vestică a complexului, arheologii au identificat în 2026 o clădire de 15 metri lungime și 12 metri lățime. Zidurile groase și mortarul de bună calitate indică posibilitatea ca edificiul să fi avut un etaj.
La sud de biserică au apărut urmele unei alte clădiri, lungă de peste 20 de metri. Dimensiunile complete nu sunt cunoscute, deoarece săpăturile nu au cuprins întreaga suprafață.
Dispunerea clădirilor și suprafața ocupată i-au determinat pe specialiști să ia în calcul existența unui complex rezidențial aristocratic, posibil un palat.
Un sistem de încălzire asemănător celor folosite de romani
Printre vestigiile identificate se numără și elementele unui sistem de încălzire prin pardoseală, cunoscut sub numele de hipocaust. Tehnologia era folosită de romani în băile publice și în locuințele celor înstăriți.
Căldura provenea de la un cuptor, de unde aerul cald circula printr-un spațiu amenajat sub podea. Pardoseala era susținută de mici stâlpi din cărămidă, care permiteau încălzirea încăperilor fără ca focul să ardă în interiorul lor. În unele clădiri romane, aerul cald trecea și prin canale construite în pereți.
La Mesmont au fost găsite suporturi de cărămidă, fragmente de canale pentru aerul cald și resturi ale pardoselii suspendate. Arheologii consideră că instalația funcționa după un principiu asemănător sistemelor romane.
Construirea unui hipocaust necesita meșteșugari specializați, materiale și cantități considerabile de combustibil. Prezența unei asemenea instalații este unul dintre argumentele în favoarea ipotezei că aici locuiau persoane înstărite.
Analiza ceramicii și datările cu radiocarbon indică ridicarea complexului în secolul al V-lea. Clădirile au continuat să fie locuite până la începutul secolului al VIII-lea, fără modificări importante ale structurii lor.
În timpul săpăturilor au fost recuperate numeroase obiecte din sticlă. Din 2019, specialiștii au identificat peste 500 de fragmente provenite de la vase, pahare și lămpi.
Aproximativ 50 dintre ele sunt bucăți de sticlă plată, care ar fi putut proveni de la ferestrele bisericii. Au fost găsite și fragmente de ceramică fină produsă în regiunea Argonne, în nord-estul Franței, unele decorate cu simboluri creștine.
Importanța așezării în Evul Mediu timpuriu
Documentele medievale menționează Mesmont drept centrul unui teritoriu administrativ numit pagus magnimontensis, aflat în sfera de autoritate a episcopiei de Langres. Termenul latin pagus desemna un district administrativ, care cuprindea mai multe așezări.
În izvoarele istorice apar și denumirile castrum și oppidum, folosite pentru a desemna așezări fortificate sau centre cu importanță administrativă.
Mesmont este asociat și cu Sfântul Antide, ale cărui relicve ar fi fost păstrate aici până în secolul al IX-lea, când au fost transferate la Brescia, în nordul Italiei. Specialiștii iau în calcul posibilitatea ca această mutare să fi coincis cu pierderea treptată a importanței așezării, în favoarea localității Sombernon.
Cercetările efectuate în alte zone ale colinei au identificat clădiri de mari dimensiuni, printre care un edificiu din secolele VI–VII, cu o suprafață de aproximativ 240 de metri pătrați.
Săpăturile sunt coordonate de Antoine Guicheteau, în colaborare cu Institutul Național Francez de Cercetări Arheologice Preventive și laboratorul ArTeHiS. Programul început în 2026, care va continua până în 2028, prevede extinderea suprafețelor cercetate și efectuarea unor investigații geofizice pentru identificarea construcțiilor aflate încă sub pământ.