Pisicile crescute pentru a fi mumificate și oferite zeilor în Egiptul antic nu beneficiau întotdeauna de îngrijirea pe care statutul lor religios ar putea să o sugereze. Un studiu asupra a 131 de cranii, păstrate la Muzeul de Istorie Naturală din Viena, a identificat numeroase urme de boli, fracturi și răni provocate de alte animale sau de oameni. Cercetarea, publicată în Journal of Archaeological Science, indică faptul că multe dintre pisici au trăit în condiții dificile, înainte de a fi sacrificate și transformate în ofrande religioase.
Craniile provin din mumii descoperite în secolul al XIX-lea la Beni Hassan, un important sit arheologic din valea Nilului, unde se afla unul dintre cele mai mari cimitire de animale din Egiptul antic. Colecția a ajuns la muzeul vienez în anii 1880 și a rămas în mare parte necercetată până la realizarea noului studiu.
Echipa, condusă de Wim Van Neer, cercetător la Institutul Regal Belgian de Științe Naturale și profesor la Universitatea Catolică din Leuven, a examinat forma craniilor, dentiția și modificările osoase pentru a identifica speciile, vârsta aproximativă a animalelor și afecțiunile de care au suferit.
Din cele 131 de cranii, 81, reprezentând aproximativ 62%, prezentau cel puțin o modificare asociată unei boli sau unei leziuni. Cercetătorii au identificat dinți pierduți, inflamații ale țesuturilor care susțin dinții, fracturi vindecate și deformări ale oaselor, unele posibil provocate de infecții.
Alte 14 cranii aveau urme de traumatisme. Unele perforații par să fi fost provocate de mușcăturile altor pisici, în timp ce anumite tăieturi și fracturi indică lovituri aplicate cu obiecte ascuțite sau contondente.
O parte dintre răni s-au vindecat, ceea ce arată că animalele au supraviețuit incidentelor. Alte leziuni ar fi putut provoca moartea.
Pisicile erau probabil ținute împreună, în spații aglomerate
Potrivit cercetătorilor, frecvența ridicată a bolilor și a traumatismelor sugerează că animalele erau ținute în număr mare, în condiții care favorizau conflictele și răspândirea infecțiilor.
Bea De Cupere, cercetătoare la Institutul Regal Belgian de Științe Naturale și coautoare a studiului, a declarat că proporția mare a leziunilor a fost una dintre cele mai surprinzătoare descoperiri. Specialiștii nu se așteptau ca animalele destinate unor ofrande religioase să prezinte atât de multe semne ale unei vieți dificile.
Printre craniile examinate se află și șapte exemplare aparținând pisicii de junglă (Felis chaus), o specie sălbatică mai mare decât pisica domestică. Șase dintre acestea prezentau urme de boli sau alte modificări patologice.
Analizele chimice efectuate asupra oaselor indică faptul că pisicile domestice s-au născut și au crescut probabil în apropierea oamenilor. În schimb, exemplarele sălbatice ar fi fost capturate de tinere și ținute ulterior împreună cu celelalte animale.
Cercetătorii consideră că asemănările dintre afecțiunile celor două categorii susțin ipoteza unor condiții comune de captivitate.
Nu se știe însă dacă pisicile erau închise permanent sau aveau posibilitatea să se deplaseze liber în anumite spații. Examinarea craniilor nu permite reconstituirea exactă a locurilor în care erau ținute.
Majoritatea animalelor analizate au trăit în urmă cu peste 2.000 de ani
Pentru stabilirea vechimii, cercetătorii au efectuat datări cu radiocarbon asupra a nouă cranii. Opt dintre acestea provin din intervalul aproximativ 380–40 î.Hr., corespunzător sfârșitului Epocii Târzii și perioadei ptolemeice.
Un exemplar s-a dovedit mult mai vechi, fiind datat în A Treia Perioadă Intermediară a Egiptului. Descoperirea ar putea indica folosirea cimitirului de la Beni Hassan pentru mumificarea pisicilor mai devreme decât se cunoștea, deși cercetătorii nu exclud posibilitatea ca respectivul craniu să provină dintr-un alt sit.
Dintre cele 131 de animale, 113 erau adulte, 11 tinere, iar șapte se aflau într-o etapă intermediară de dezvoltare. Patru exemplare prezentau o uzură dentară accentuată, semn că ar fi putut atinge o vârstă înaintată.
Această distribuție diferă de cea observată în alte colecții de mumii egiptene, unde predomină animalele foarte tinere. Autorii atrag atenția că exemplarele din muzeul vienez ar putea să nu reprezinte toate pisicile mumificate la Beni Hassan, deoarece selecția craniilor s-a făcut în secolul al XIX-lea.
Mumificarea pisicilor, o practică religioasă răspândită
În Egiptul antic, pisicile erau asociate în special cu zeița Bastet, venerată ca protectoare a căminului și a familiei. Credincioșii puteau oferi divinității mumii de pisici, depuse în sanctuare și cimitire special amenajate.
Cererea pentru asemenea ofrande a favorizat creșterea și sacrificarea unui număr mare de animale. Arheologii cunosc aproximativ 20 de cimitire de pisici din Egipt, iar Beni Hassan se numără printre cele mai importante.
În secolul al XIX-lea, numeroase mumii descoperite acolo au fost scoase din țară. În 1890, aproximativ 180.000 de pisici mumificate au fost transportate din Alexandria la Liverpool, unde au fost vândute pentru a fi folosite ca îngrășământ agricol.
Colecția cercetată la Viena a avut o soartă diferită. Craniile au fost separate de restul mumiilor și păstrate pentru studii zoologice, ceea ce a permis examinarea lor cu metode moderne.
Autorii studiului precizează că urmele de lovituri nu pot fi explicate toate în același mod. Unele ar putea proveni din conflicte între animale, altele din intervenții ale oamenilor, inclusiv din încercările de a captura sau ucide pisicile pentru mumificare.