Iranul a anunțat joi, 5 noiembrie, că alte trei petroliere au fost avariate în Strâmtoarea Ormuz, după ce două dintre ele ar fi lovit mine marine, iar un al treilea a fost cuprins de flăcări. Incidentele au fost raportate la o zi după ce autoritățile iraniene au anunțat incendierea altor nave în aceeași zonă. Informațiile nu au fost confirmate independent, însă agențiile internaționale de securitate maritimă au semnalat noi atacuri asupra navelor comerciale din Golful Persic, relatează Reuters.
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice, una dintre principalele forțe militare ale Iranului, susține că navele avariate au încercat să traverseze zone în care Teheranul a interzis navigația. Autoritățile iraniene avertizează că petrolierele care nu respectă restricțiile riscă să fie atacate sau să lovească minele amplasate în regiune.
Miercuri seară, un petrolier de mari dimensiuni ar fi lovit o mină în partea sudică a strâmtorii. Potrivit Gardienilor Revoluției, nava „a luat foc după ce a lovit o mină” și nu și-a mai putut continua deplasarea. Un alt petrolier a fost cuprins de flăcări în partea estică a strâmtorii, iar un remorcher venit să ajute la stingerea incendiului a luat și el foc.
Autoritățile iraniene nu au precizat numele navelor, țările în care sunt înregistrate sau dacă membrii echipajelor au fost răniți.
Separat, agenția britanică pentru operațiuni comerciale maritime (UKMTO) a raportat că un petrolier a fost lovit miercuri de două proiectile neidentificate în largul coastelor Qatarului, la câteva sute de kilometri vest de Strâmtoarea Ormuz. Nu au fost comunicate informații despre eventuale victime sau despre amploarea avariilor.
Potrivit datelor UKMTO, cel puțin cinci nave comerciale au raportat incidente de securitate în Golful Persic de la începutul lunii noiembrie. În octombrie au fost înregistrate 35 de atacuri asupra navelor, cel mai mare număr lunar de la începutul războiului.
Strâmtoarea Ormuz, care leagă Golful Persic de Golful Oman, este una dintre cele mai importante rute pentru transportul mondial de petrol și gaze naturale. Înaintea războiului declanșat la 28 februarie de atacurile Statelor Unite și Israelului asupra Iranului, aproximativ o cincime din petrolul și gazele naturale lichefiate transportate la nivel mondial treceau prin această zonă.
De la începutul conflictului, Iranul a restricționat circulația navelor prin strâmtoare și a amenințat în repetate rânduri petrolierele care încearcă să traverseze fără acordul său. Statele Unite au instituit, la rândul lor, o blocadă asupra porturilor iraniene și escortează nave comerciale pentru a asigura transportul de petrol din regiune.
Noile incidente au fost raportate în timp ce Washingtonul și Teheranul încearcă să găsească o soluție diplomatică pentru încheierea conflictului. Oficialii iranieni au discutat în ultimele zile cu reprezentanți ai Qatarului, care încearcă să medieze negocierile dintre cele două țări.
Autoritățile de la Doha au anunțat marți că Statele Unite și Iranul analizează noi propuneri pentru depășirea neînțelegerilor. Discuțiile vizează inclusiv redeschiderea Strâmtorii Ormuz, blocada americană asupra porturilor iraniene, sancțiunile economice și programul nuclear al Teheranului.
Deocamdată, negocierile nu au dus la un acord, iar cele două părți continuă să aibă poziții diferite asupra condițiilor necesare pentru încetarea conflictului.

