Arheologii au descoperit în apropierea insulei Kekova, de pe coasta mediteraneană a Turciei, rămășițele unei nave comerciale care s-ar fi scufundat în urmă cu aproximativ 4.500 de ani. Dacă datarea va fi confirmată, ar putea fi cea mai veche epavă cunoscută din lume. Descoperirea a fost anunțată miercuri, 14 octombrie, de autoritățile turce, relatează Euronews.
Epava se află la aproximativ 30 de metri adâncime, într-o zonă stâncoasă din apropierea insulei Kekova, provincia Antalya. Scafandrii au găsit peste 30 de vase ceramice și trei ancore din piatră. Lemnul din care era construită nava nu s-a păstrat. Arheologii încearcă să stabilească vechimea ambarcațiunii prin examinarea obiectelor descoperite.
Primele cercetări indică faptul că vasele datează din perioada 2700–2400 î.Hr., la începutul Epocii Bronzului, când în Egipt erau ridicate marile piramide. Estimarea se bazează pe forma recipientelor și pe asemănările cu ceramica descoperită în alte situri arheologice din estul Mării Mediterane.
Cercetările sunt coordonate de arheologul Hakan Öniz, de la Universitatea Akdeniz din Antalya. La identificarea și datarea obiectelor a contribuit și Karin Sowada, specialistă în arheologie egipteană la Universitatea Macquarie din Australia.
Când au examinat pentru prima dată vasele, membrii echipei au considerat că provin dintr-o perioadă mult mai recentă. Compararea lor cu recipiente descoperite în Egipt, inclusiv în apropierea piramidelor de la Giza, a indicat însă o vechime considerabil mai mare.
O parte dintre vase ar putea proveni din atelierele de olărit din Valea Iordanului, în Orientul Apropiat. Recipiente asemănătoare au fost identificate și în Egipt, la Troia și în Creta, ceea ce sugerează existența unor legături comerciale între comunitățile de pe țărmurile Mediteranei încă de acum aproximativ 4.500 de ani.
Arheologii presupun că nava, estimată la aproximativ zece metri lungime, transporta mărfuri din porturile de pe coasta estică a Mediteranei către Troia sau Creta. Traseul exact nu este cunoscut.
În interiorul unor vase s-au păstrat urme ale produselor transportate. Cercetătorii iau în calcul posibilitatea ca recipientele să fi conținut ulei de măsline, vin sau rășini vegetale. Analizele de laborator urmează să stabilească natura substanțelor.
Unul dintre vase prezintă nouă semne și două orificii, particularități care i-au determinat pe specialiști să presupună că ar fi putut fi folosit la prepararea untului sau a brânzei. Dacă ipoteza se confirmă, obiectul ar putea oferi informații despre alimentația marinarilor din acea perioadă.
Cauza naufragiului nu a fost stabilită. Cercetătorii consideră posibil ca ambarcațiunea să fi lovit stâncile în timpul unei furtuni, în timp ce echipajul încerca să găsească adăpost în apropierea insulei.
Până la această descoperire, cea mai veche epavă cunoscută era cea identificată în apropierea insulei grecești Dokos, din Marea Egee. Nava respectivă datează din jurul anului 2200 î.Hr., având o vechime de aproximativ 4.200 de ani.
Epava din largul Turciei ar putea fi cu câteva sute de ani mai veche. Karin Sowada a precizat însă că datarea este preliminar.

