Victor Brauner: viața și opera pictorului suprarealist român

Victor Brauner (1903–1966) a fost pictor, desenator și sculptor român, una dintre figurile avangardei românești interbelice și, ulterior, ale suprarealismului european. De la experimentele dadaiste, constructiviste și expresioniste din Bucureștiul anilor 1920, creația sa a evoluat spre un univers populat de personaje hibride, metamorfoze ale corpului și simboluri inspirate de mitologie, tarot, magie și ezoterism. Unul dintre cele mai cunoscute episoade din biografia sa este legat de autoportretul pictat în 1931, în care s-a reprezentat cu ochiul stâng mutilat: în noaptea de 27 spre 28 august 1938 și-a pierdut același ochi în timpul unei altercații. Opera lui Brauner se află în importante colecții internaționale, iar o mare parte a arhivei sale este păstrată la Bibliothèque Kandinsky din cadrul Centre Pompidou.

De la Piatra-Neamț la avangarda bucureșteană

Victor Brauner s-a născut la 15 iunie 1903, la Piatra-Neamț. Familia sa a locuit câțiva ani la Viena, unde a urmat școala primară, apoi s-a întors în România. Brauner și-a continuat studiile la Școala Evanghelică din Brăila, iar între 1919 și 1921 a frecventat Școala de Arte Frumoase din București. A urmat și Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroșanu.

Tatăl său era interesat de spiritism și de științele oculte. Mai târziu, magia, alchimia, tarotul și diferite sisteme ezoterice au devenit teme recurente în opera lui Brauner, fără ca evoluția artistică să poată fi explicată numai prin mediul familial.

La începutul carierei a pictat peisaje influențate de Paul Cézanne. Brauner afirma ulterior că a trecut prin faze dadaiste, abstracționiste și expresioniste. Prima expoziție personală a fost deschisă la 26 septembrie 1924, la Galeriile „Mozart” din București.

În aceeași perioadă s-a apropiat de cercurile avangardiste și a colaborat la publicații precum „Contimporanul”, „Punct”, „Integral” și „Unu”. A participat la expoziții alături de Marcel Iancu, M.H. Maxy, Hans Mattis-Teutsch și Milița Petrașcu. Muzeul Național de Artă al României plasează începutul legăturilor sale cu avangarda bucureșteană în 1923.

Unul dintre proiectele reprezentative ale perioadei a fost revista „75 HP”, realizată în 1924 împreună cu poetul Ilarie Voronca. Publicația, apărută într-un singur număr, combina elemente dadaiste, futuriste și constructiviste. Aici a fost formulat conceptul de „picto-poezie”, prin care textul și imaginea erau reunite într-o singură compoziție. ICR menționează că Brauner a publicat în revistă manifestul „Pictopoezia” și articolul „Supra-raționalismul”.

Experimentele cu textul nu au rămas limitate la „75 HP”. Brauner a continuat să introducă litere, cuvinte și semne în desene și picturi și a colaborat cu scriitori ai avangardei. Relația dintre imagine și limbaj a devenit una dintre componentele recurente ale operei sale.

Parisul, suprarealismul și „Monsieur K.”

Brauner a început să călătorească la Paris în anii 1920, iar legăturile sale cu mediul artistic francez s-au consolidat la începutul deceniului următor. În 1930 se afla din nou în capitala Franței, unde a cunoscut artiști români precum Constantin Brâncuși, Jacques Hérold și Benjamin Fondane. S-a apropiat și de Yves Tanguy, iar în toamna anului 1933, prin intermediul lui Tanguy, l-a cunoscut pe André Breton.

În 1934, Pierre Loeb i-a organizat prima expoziție personală pariziană la Galerie Pierre, iar André Breton a semnat prefața catalogului. Expoziția nu i-a adus suficiente venituri, iar Brauner a revenit la București în 1935. A continuat însă să participe la manifestări suprarealiste internaționale. Situația politică și intensificarea antisemitismului în România au contribuit la decizia de a se stabili definitiv la Paris în 1938

În prima jumătate a anilor 1930, creația lui Victor Brauner s-a îndepărtat tot mai mult de reprezentarea realistă. În picturile și desenele sale apar corpuri deformate, figuri cu trăsături mecanice, animale hibride și combinații anatomice neobișnuite. Tot din această perioadă datează lucrările dedicate lui „Monsieur K.”, personaj grotesc asociat cu autoritatea și puterea politică. Figura amintește de Ubu, protagonistul tiranic și absurd al piesei „Ubu roi” de Alfred Jarry, scriitor și dramaturg francez care a influențat puternic avangarda europeană. Printre lucrările dedicate lui „Monsieur K.” se numără „L’Étrange Cas de Monsieur K.” și „Force de concentration de Monsieur K.”, ambele realizate în 1934.

Un alt motiv important în opera lui Brauner din anii 1930 este ochiul mutilat. În „Autoportrait”, pictat la Paris în 1931 și aflat astăzi în colecția Centre Pompidou, artistul s-a reprezentat cu ochiul stâng rănit. Imaginea a devenit ulterior una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, mai ales prin coincidența cu un accident petrecut șapte ani mai târziu.

În noaptea de 27 spre 28 august 1938, Brauner se afla alături de mai mulți artiști suprarealiști la Paris. În timpul unei altercații dintre Óscar Domínguez, pictor suprarealist spaniol originar din Tenerife, și Esteban Francés, pictor spaniol apropiat de același cerc artistic, Brauner a fost lovit în față și și-a pierdut definitiv ochiul stâng. Faptul că în autoportretul din 1931 s-a reprezentat tocmai cu acel ochi mutilat a atras atenția suprarealiștilor din jurul lui André Breton, preocupați de coincidențe, premoniție, vis și inconștient. După accident, autoportretul a fost interpretat într-o lumină nouă, iar motivul ochiului a devenit unul dintre cele mai comentate elemente ale creației lui Victor Brauner.

Războiul, refugiul și universul magic

După înfrângerea Franței în 1940, Brauner s-a refugiat în sudul țării. La Marsilia s-a reîntâlnit cu mai mulți suprarealiști aflați în așteptarea unor vize pentru a părăsi Europa. Printre locurile în care a stat s-a numărat Villa Air-Bel, devenită în acei ani un punct de întâlnire pentru artiști și intelectuali amenințați de regimul nazist și de autoritățile de la Vichy. Brauner nu a obținut viza necesară plecării și s-a refugiat ulterior în regiunea Hautes-Alpes, unde a rămas până spre sfârșitul războiului.

La Marsilia, Brauner a participat la realizarea „Jeu de Marseille”, proiect colectiv conceput în 1941 de artiștii și scriitorii suprarealiști refugiați în sudul Franței. Pornind de la tarotul de Marsilia, un vechi tip de joc de tarot francez, grupul a înlocuit figurile și simbolurile tradiționale cu unele apropiate propriilor preocupări. Cele patru suite au devenit Iubirea, Visul, Revoluția și Cunoașterea, iar regele, regina și valetul au fost înlocuiți de Geniu, Sirenă și Magician. Brauner a primit prin tragere la sorți două personaje din categoria Cunoașterii: filosoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel și Hélène Smith, medium elvețian devenit cunoscut la începutul secolului al XX-lea prin ședințele sale de spiritism și prin studiile psihologului Théodore Flournoy. Hegel a fost reprezentat drept „Geniul Cunoașterii”, iar Hélène Smith drept „Sirena Cunoașterii”.

În anii războiului, lipsa materialelor l-a făcut pe Brauner să caute alte soluții. A început să lucreze cu ceară și să folosească suprafețe zgâriate sau incizate, iar experimentele tehnice s-au împletit cu interesul tot mai puternic pentru alchimie, magie și tarot. Simbolurile preluate din asemenea surse nu apar însă ca simple citate. Brauner le transformă și le combină, integrându-le într-un univers propriu, populat de personaje hibride și semne inventate.

Interesul pentru această latură a creației sale a stat și în centrul expoziției „Victor Brauner. Între oniric și ocult”, deschisă la Muzeul Național de Artă al României la 1 decembrie 2023 și prezentată până la 30 aprilie 2024. Curatoriată de Călin Stegerean, expoziția a urmărit legăturile dintre perioada românească a artistului, spiritualitatea, practicile ezoterice și apropierea ulterioară de suprarealism. Au fost reunite peste 100 de lucrări și documente provenite din muzee, biblioteci, arhive și colecții particulare din România și Franța.

În același an, Muzeul Național de Artă Timișoara a găzduit retrospectiva „Victor Brauner: Invenții și magie”, deschisă între 17 februarie și 28 mai 2023 în cadrul programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii. A fost prima retrospectivă consacrată lui Brauner în țara sa de origine și a urmărit întreaga carieră, de la avangarda bucureșteană a anilor 1920 până la lucrările realizate în Franța în ultimele decenii de viață. Curatoarea Camille Morando, cercetătoare a operei lui Brauner și specialistă asociată Centre Pompidou, a selectat picturi, desene, sculpturi, ilustrații și documente provenite în mare parte din colecții franceze și românești. Expoziția a fost organizată împreună cu Centre Pompidou, Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România.

Opera de după război și ultimii ani

Brauner s-a întors la Paris în 1945, după încheierea războiului. Doi ani mai târziu a participat la „Exposition internationale du surréalisme”, organizată la Galerie Maeght de André Breton, principalul teoretician al suprarealismului, și de Marcel Duchamp, unul dintre artiștii care au influențat decisiv arta secolului al XX-lea. Din 1947 datează și „Le Surréaliste”, un autoportret în care Brauner a folosit motive inspirate de tarot. Artistul s-a reprezentat în legătură cu Magicianul, una dintre cărțile principale ale tarotului, asociată cu puterea de a transforma și de a crea.

În picturile de după război apar tot mai des hieroglife, simboluri inspirate de tarot și forme care amintesc de codicele precolumbiene – manuscrise ilustrate realizate de populațiile din Mexic înainte și în primele decenii după cucerirea spaniolă.

În 1948 s-a despărțit de grupul suprarealist în urma conflictului provocat de excluderea lui Roberto Matta, pictor chilian apropiat de André Breton și una dintre figurile importante ale suprarealismului din acei ani. Brauner nu a abandonat însă direcția artistică pe care o a dezvoltat-o și a continuat să lucreze independent. În 1959 s-a apropiat din nou de cercul lui Breton și a participat la expoziția „EROS” de la Paris, dedicată modului în care suprarealiștii abordau erotismul, dorința și imaginarul.

În anii 1950, opera lui Brauner a devenit tot mai prezentă în expoziții internaționale. La Bienala de la Veneția din 1954 – una dintre cele mai importante manifestări internaționale de artă contemporană – mai multe lucrări ale sale au fost expuse în pavilionul Franței, în secțiunea „L’arte fantastica”. Arhiva Bienalei consemnează, între altele, „L’anemone”, „Anagogia”, „Testa”, „Depolarizzazione della coscienza”, „Coesistenza”, „Preludio a una civiltà” și „Memoria dei riflessi”.

În 1961, Brauner a cumpărat o casă în apropiere de Varengeville-sur-Mer, în Normandia, pe care a numit-o „L’Athanor”. Numele trimite la athanor, cuptorul folosit de alchimiști pentru procese care necesitau o temperatură constantă, și reflectă interesul artistului pentru simbolistica alchimică. A primit cetățenia franceză în 1963. În ultimii ani a continuat să lucreze cu figuri hibride, mituri și simboluri proprii, iar în 1965 a început ciclurile „Mythologies” și „Fêtes des Mères”.

Victor Brauner a murit la Paris la 12 martie 1966. Câteva luni mai târziu, Franța i-a consacrat o prezentare la cea de-a 33-a Bienală de la Veneția, desfășurată între 28 iunie și 16 octombrie. Printre lucrările expuse s-a aflat „La Mère des Mythes”, realizată în 1965.

O parte importantă a operei și a documentelor rămase de la Victor Brauner se păstrează la Centre Pompidou din Paris. Arhiva personală se află la Bibliothèque Kandinsky, biblioteca și centrul de documentare al muzeului dedicate artei moderne și contemporane, și cuprinde manuscrise, corespondență, caiete, fotografii, albume, cărți, cataloage și periodice. În România, Muzeul Național de Artă deține opt picturi și două lucrări de grafică semnate de Brauner, între care „Fata și floarea”, donată muzeului în 2023 de Mircea Barzuca.