avion boeing 737
Sursa foto: © Depositphotos — Avion Boeing 737 al companiei Flydubai, surprins în zbor. Imagine ilustrativă.

Piloții unui avion Flydubai spre Tel Aviv s-ar fi luat la bătaie în cabina de pilotaj. Israelul a ridicat avioane de vânătoare

Un avion Flydubai care zbura miercuri, 30 septembrie, de la Dubai spre Tel Aviv a fost deviat în Arabia Saudită după ce a transmis mai multe semnale de urgență. Incidentul a provocat inițial temeri privind o posibilă deturnare, iar Israelul a ridicat avioane de vânătoare. Aeronava a aterizat în siguranță pe aeroportul din Tabuk, iar toți pasagerii sunt în afara oricărui pericol.

Zborul FZ1073 se îndrepta de la Aeroportul Internațional Dubai spre Aeroportul Ben Gurion. În timpul călătoriei, avionul a transmis mai întâi codul folosit pentru o situație generală de urgență, iar câteva minute mai târziu un alt semnal care poate indica o intervenție ilegală la bord. Situația a declanșat o reacție de securitate în Israel, unde autoritățile au luat inițial în calcul posibilitatea unei deturnări.

Un oficial israelian, citat de Reuters sub protecția anonimatului, a declarat că cei doi piloți s-ar fi luat la bătaie în cabina de pilotaj. Nu este clar de la ce a pornit conflictul și nici în ce împrejurări au fost transmise semnalele de urgență.

Biroul premierului israelian a anunțat ulterior că incidentul nu a fost o deturnare. Șeful armatei israeliene, Eyal Zamir, a făcut o evaluare a situației împreună cu comandantul Forțelor Aeriene și alți oficiali militari, în timp ce premierul Benjamin Netanyahu a avut consultări pe tema zborului.

Flydubai a confirmat că zborul FZ1073 „a avut un incident” în timpul deplasării și că avionul a fost deviat spre aeroportul din Tabuk. Compania nu a oferit, până în prezent, detalii despre presupusul conflict dintre piloți. Reprezentanții companiei au precizat că aeronava a aterizat în siguranță și că toți pasagerii sunt în siguranță.

Autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care a izbucnit incidentul și motivul exact pentru care au fost transmise succesiv cele două semnale de urgență.