Aspretele (Romanichthys valsanicola) este un pește de apă dulce care trăiește în mod natural numai în România și una dintre cele mai rare specii de pești din Europa. A trăit în bazinul superior al Argeșului, în râurile Argeș, Vâlsan și Râul Doamnei, însă singura populație cunoscută în prezent supraviețuiește în Vâlsan. Este un pește de dimensiuni reduse, adaptat apelor reci, limpezi și repezi, cu fund pietros, unde își petrece cea mai mare parte a timpului aproape de albie. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii îl clasifică drept specie în pericol critic de dispariție.
Ce este aspretele și cum arată
Aspretele poartă denumirea științifică Romanichthys valsanicola. Peștele face parte din familia Percidae, din care fac parte și bibanul și șalăul, și este singura specie cunoscută a genului Romanichthys.
Aspretele a fost descoperit în Vâlsan în 1956 și descris științific un an mai târziu de Margareta Dumitrescu, Petru Bănărescu și Nicolae Stoica. Descrierea a fost publicată în primul volum al revistei „Travaux du Muséum d’Histoire Naturelle «Grigore Antipa»”, sub titlul „Romanichthys valsanicola nov. gen. nov. sp. (Pisces, Percidae)”. Cercetătorii au stabilit atunci că aveau în față nu doar o specie necunoscută până atunci științei, ci și reprezentantul unui gen nou.
Aspretele este un pește de dimensiuni mici, cu corp alungit și cap relativ mare. Gura este orientată spre partea inferioară, ochii sunt poziționați mai sus pe cap, iar cele două înotătoare dorsale sunt separate. Prima înotătoare dorsală are opt sau nouă radii spinoase.
FishBase, o bază internațională de date științifice despre pești, menționează între 58 și 68 de solzi pe linia laterală și lipsa vezicii înotătoare. Lungimea standard maximă indicată este de aproximativ 11 centimetri. În literatura de specialitate apar și exemplare apropiate de 12 centimetri, diferențele fiind legate și de modul în care este măsurat peștele.
Forma corpului și poziția gurii sunt adaptate vieții aproape de fundul râului. Aspretele își petrece mult timp printre pietre și bolovani, unde găsește adăpost și hrană.
Unde trăiește aspretele
În trecut, aspretele trăia în bazinul superior al Argeșului, fiind întâlnit în Argeș, Vâlsan și Râul Doamnei. Populațiile din Argeș și Râul Doamnei au dispărut, iar în prezent singura populație cunoscută supraviețuiește în Vâlsan, unul dintre afluenții Argeșului.
Unele lucrări mai vechi menționează că specia ar mai fi rămas pe un sector de numai aproximativ un kilometru. Monitorizările din ultimii ani au găsit însă aspreți pe porțiuni mai întinse ale Vâlsanului. Lungimea sectorului în care sunt identificați diferă de la o campanie la alta, în funcție de locurile cercetate și de exemplarele găsite.
Aspretele depinde de un mediu foarte bine păstrat. Preferă apele montane reci, limpezi, bine oxigenate și cu o curgere rapidă. Pietrele și bolovanii de pe fundul râului îi oferă adăpost și locuri în care își găsește hrana.
În timpul zilei stă adesea ascuns sub pietre și devine mai activ după lăsarea întunericului, motiv pentru care este greu de observat direct în râu. Pentru a afla cum se deplasează, cercetătorii au urmărit inclusiv exemplare cărora le-au fost montate mici emițătoare radio.
Aspretele tinde să rămână într-o zonă restrânsă a albiei, în apropierea locurilor care îi oferă adăpost și hrană. Studiile asupra comportamentului său arată că nu se deplasează în mod obișnuit pe distanțe mari și că poate manifesta un comportament teritorial.
Cu ce se hrănește și cum se reproduce
Aspretele se hrănește în principal cu nevertebrate acvatice întâlnite în râurile curate și repezi. În alimentația sa intră mai ales larve de efemeroptere, plecoptere și trihoptere, care trăiesc printre pietrele și bolovanii de pe fundul apei.
Pietrele îi oferă și adăpost, nu doar hrană. Dacă spațiile dintre ele sunt acoperite de nisip, mâl sau alte sedimente fine, dispar atât locurile în care se ascunde peștele, cât și o parte dintre organismele cu care se hrănește.
Despre reproducere se cunosc mai puține detalii. Datele disponibile indică faptul că perioada de reproducere are loc în a doua jumătate a lunii mai.
Femela depune aproximativ 120-150 de icre, de obicei pe sau sub pietre. Lucrările care modifică fundul râului pot afecta și locurile folosite pentru depunerea icrelor.
Este aspretele o „fosilă vie”?
Aspretele este numit frecvent „fosilă vie” și este prezentat uneori drept o specie veche de peste 65 de milioane de ani, care ar fi trăit în vremea dinozaurilor. Ideea s-a răspândit în presă și a apărut inclusiv în unele materiale dedicate conservării speciei, însă cercetările filogenetice moderne nu susțin o asemenea vechime.
Un studiu publicat în 2024, care a analizat originea acestei afirmații, plasează separarea liniei evolutive a aspretelui mult mai târziu. Estimarea centrală este de aproximativ 24,6 milioane de ani, în Oligocenul târziu, iar intervalul calculat de cercetători se întinde între aproximativ 11,5 și 39,6 milioane de ani.
Dinozaurii non-aviari au dispărut în urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani. Afirmația că aspretele de astăzi ar fi o specie neschimbată de 65 de milioane de ani sau că ar fi trăit alături de dinozauri nu este susținută de datele disponibile.
Aspretele poate fi descris mai corect ca un relict evolutiv, aparținând unei linii vechi de pești care a supraviețuit într-un areal foarte restrâns și s-a adaptat condițiilor specifice râurilor montane.
De ce a devenit atât de rar
Declinul speciei este legat în mare parte de transformarea râurilor în care a trăit. Amenajările hidrotehnice din bazinul Argeșului au schimbat debitele, au fragmentat habitatul și au modificat sectoare întregi de râu.
Populațiile din Argeș și Râul Doamnei au dispărut după schimbările produse în sistemul hidrografic. În Vâlsan, principalele probleme semnalate de-a lungul timpului au fost debitul redus, poluarea, lucrările din apropierea râului, sedimentarea și scoaterea pietrelor și bolovanilor din albie.
Extragerea pietrelor periculoasă pentru o specie care se ascunde sub ele, găsește hrană în jurul lor și își depune icrele pe același tip de substrat.
Și depunerea sedimentelor fine poate schimba mult habitatul. Nisipul, mâlul și alte particule pot umple spațiile dintre pietre, reducând numărul adăposturilor și afectând insectele acvatice care reprezintă principala sursă de hrană.
Statutul de conservare
Romanichthys valsanicola este încadrat de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii în categoria „Critically Endangered” în pericol critic de dispariție. Evaluarea actuală datează din 2023.
Riscul este cu atât mai mare cu cât întreaga populație cunoscută este concentrată într-un singur râu. O poluare severă, reducerea puternică a debitului sau distrugerea unui sector important al albiei poate afecta într-un timp scurt o parte semnificativă a populației.
Specia beneficiază de protecție și la nivel european. Uniunea Europeană a finanțat prin programul LIFE un proiect dedicat supraviețuirii aspretelui, iar în ultimii ani Vâlsanul a fost inclus în noi programe de monitorizare și refacere a habitatului.
Măsurile urmăresc păstrarea unui debit adecvat, protejarea albiei și a pietrelor, reducerea poluării și monitorizarea periodică a populației. În paralel, cercetătorii încearcă să înțeleagă mai bine reproducerea și comportamentul unei specii despre care încă există numeroase necunoscute.