Arheologii au descoperit în sudul Arabiei Saudite vârfuri de arme din piatră care prezintă urme ale unor substanțe vegetale toxice, sugerând că oamenii ar fi putut folosi otrăvuri pentru vânătoare în urmă cu aproximativ 125.000 de ani. Descoperirile provin din situl ‘Uruq Aljelibah, situat pe malul unui lac dispărut, și sunt prezentate într-un studiu publicat la 12 noiembrie în revista științifică „Science”.
Cercetarea, realizată de o echipă internațională coordonată de Universitatea Griffith din Australia, Universitatea de Știință și Tehnologie Regele Abdullah și Comisia pentru Patrimoniu din Arabia Saudită, a identificat 5.511 artefacte din piatră și peste 500 de fosile animale.
Analizele microscopice efectuate asupra uneltelor au evidențiat urme de impact pe mai multe vârfuri, compatibile cu folosirea lor la vânătoare. Cercetătorii au identificat și resturi de țesut animal, rășini și fibre vegetale, care sugerează că piesele din piatră erau fixate pe suporturi din lemn.
Pe unele dintre vârfuri au fost descoperiți compuși chimici asociați plantei toxice Acokanthera schimperi, cunoscută pentru substanțele care afectează activitatea inimii. Extracte din plantă au fost folosite în diferite comunități africane pentru otrăvirea săgeților și a sulițelor.
Cercetătorii consideră că urmele identificate ar putea reprezenta unele dintre cele mai vechi dovezi ale utilizării otrăvurilor în vânătoare. Totuși, analizele nu demonstrează că substanțele au fost aplicate intenționat pe arme sau că aveau efectul toxic necesar pentru uciderea animalelor.
Situl se află în deșertul Rub’ al-Khali, într-o regiune care avea un climat mult mai umed în urmă cu aproximativ 125.000 de ani. În perioada respectivă, lacul Mundafan ocupa o suprafață de aproximativ 340 de kilometri pătrați și atingea adâncimi de până la 29 de metri.
Fosilele descoperite indică prezența hipopotamilor, bivolilor, cămilelor, gazelelor și struților. Cercetătorii au identificat și resturi vegetale, inclusiv fragmente de palmieri și stuf, care arată că împrejurimile lacului ofereau resurse pentru hrană și confecționarea uneltelor.
Vechimea sitului a fost estimată prin datarea sedimentelor și examinarea unor dinți fosili de hipopotam. Totuși, uneltele au fost recuperate de la suprafață, nu din straturile geologice datate, astfel că asocierea lor cu perioada de acum 125.000 de ani necesită verificări suplimentare.