dolores huerta
Sursa foto: Gage Skidmore / Wikimedia Commons — CC BY-SA 2.0

A murit Dolores Huerta, una dintre cele mai importante activiste pentru drepturile civile din SUA. Avea 96 de ani

Dolores Huerta, una dintre cele mai cunoscute militante americane pentru drepturile civile și ale muncitorilor agricoli, a murit miercuri, 28 octombrie, la vârsta de 96 de ani. Activista, care a contribuit la fondarea sindicatului United Farm Workers și a popularizat sloganul „Sí, se puede!” („Da, se poate!”), a încetat din viață în locuința sa din Bakersfield, California, potrivit familiei. De-a lungul a peste șapte decenii, Huerta a militat pentru salarii echitabile, condiții mai bune de muncă, drepturile imigranților și egalitatea femeilor.

„Anunțăm cu profundă tristețe că iubita noastră mamă, Dolores Huerta, a încetat din viață astăzi, la vârsta de 96 de ani”, a transmis familia într-un comunicat publicat de Fundația Dolores Huerta.

Apropiații au precizat că activista a murit înconjurată de membrii familiei și au solicitat respectarea intimității în perioada de doliu.

Născută la 10 aprilie 1930, în Dawson, New Mexico, Dolores Clara Fernández Huerta a crescut în Stockton, California, într-o comunitate în care numeroase familii de imigranți lucrau în agricultură. A devenit profesoară, însă a renunțat la învățământ pentru a se dedica organizării comunităților sărace și apărării drepturilor muncitorilor.

În 1962, împreună cu César Chávez, a fondat National Farm Workers Association, organizație care a devenit ulterior United Farm Workers, unul dintre cele mai cunoscute sindicate ale lucrătorilor agricoli din Statele Unite.

Huerta a avut un rol important în organizarea grevelor și boicoturilor împotriva marilor producători agricoli, într-o perioadă în care muncitorii de pe plantații, mulți dintre ei imigranți, primeau salarii mici și aveau acces limitat la protecție socială.

Una dintre cele mai importante acțiuni la care a participat a fost greva cultivatorilor de struguri din Delano, începută în California în 1965. Protestele au dus la organizarea unui boicot național al strugurilor proveniți de la producătorii împotriva cărora era îndreptată greva. Campania a continuat mai mulți ani și a contribuit la încheierea unor contracte colective de muncă, prin care angajații au obținut salarii mai bune și drepturi suplimentare.

Huerta s-a implicat direct în negocieri și a contribuit la obținerea unor drepturi privind salariile, asigurările medicale și condițiile de muncă. A susținut și adoptarea unei legi californiene din 1975, care a recunoscut dreptul muncitorilor agricoli de a se organiza în sindicate și de a negocia colectiv cu angajatorii.

În anii 1970, în timpul unei campanii desfășurate în Arizona, a lansat expresia „Sí, se puede!”, devenită ulterior unul dintre cele mai cunoscute sloganuri ale mișcărilor sociale americane. Formula a inspirat și mesajul „Yes We Can”, folosit de Barack Obama în campania prezidențială din 2008.

Activitatea sa nu s-a limitat la drepturile lucrătorilor agricoli. Huerta a participat la manifestații pentru egalitatea rasială, drepturile femeilor și protejarea imigranților. A fost arestată de numeroase ori în timpul protestelor, iar în 1988 a suferit răni grave după ce a fost lovită de polițiști la o manifestație din San Francisco.

În 2003, a înființat Dolores Huerta Foundation, organizație dedicată participării civice și sprijinirii comunităților cu venituri reduse. A continuat să participe la demonstrații și întâlniri publice inclusiv după împlinirea vârstei de 90 de ani.

În 2012, președintele Barack Obama i-a acordat Medalia Prezidențială a Libertății, cea mai înaltă distincție civilă din Statele Unite, pentru contribuția sa la apărarea drepturilor muncitorilor și la promovarea egalității sociale.