Europa nu a fost acoperită în trecut de păduri dese, așa cum se credea până acum. Un nou studiu arată că, în ultimele 23 de milioane de ani, o mare parte a continentului a fost ocupată de un amestec de păduri cu arbori răsfirați, pajiști și zone cu arbuști. Cercetarea, coordonată de Universitatea Aarhus din Danemarca, a fost publicată în revista științifică Biological Conservation.
Cum au reconstituit cercetătorii vegetația Europei
Echipa condusă de Szymon Czyżewski, cercetător la Universitatea Aarhus, a analizat studii paleontologice și ecologice care acoperă perioada cuprinsă între începutul Miocenului, în urmă cu aproximativ 23 de milioane de ani, și epoca preindustrială.
Pentru a reconstitui peisajele dispărute, cercetătorii au comparat mai multe categorii de dovezi: polen fosilizat, resturi vegetale, urme ale incendiilor din trecut, fosile de insecte și mamifere, precum și ADN vechi păstrat în sedimente.
Un rol important l-au avut analizele chimice ale oaselor și dinților erbivorelor. Compoziția acestora poate oferi informații despre plantele consumate de animale și, indirect, despre mediul în care trăiau.
„Fiecare tip de dovadă oferă o perspectivă diferită”, a explicat Szymon Czyżewski, într-un comunicat al Universității Aarhus.
Prin compararea rezultatelor, cercetătorii au identificat o alternanță de păduri, pajiști și alte suprafețe deschise, care s-a menținut de-a lungul unor perioade geologice cu condiții climatice diferite.
Elefanții și rinocerii contribuiau la menținerea spațiilor deschise
Unul dintre factorii care au influențat vegetația europeană a fost prezența marilor erbivore. Elefanții preistorici, rinocerii, caii sălbatici, zimbrii și bourii consumau cantități importante de plante și modificau mediul prin deplasarea lor.
Animalele se hrăneau cu iarbă, frunze, arbuști și lăstarii arborilor tineri, împiedicând dezvoltarea neîntreruptă a pădurilor. Unele specii puteau doborî copaci sau rupe ramuri, favorizând apariția unor noi suprafețe deschise.
Acest proces permitea dezvoltarea plantelor care au nevoie de lumină și crea condiții de viață pentru numeroase specii de insecte, păsări și mamifere mici.
Autorii arată că asemenea peisaje existau și în ultima perioadă interglaciară, cu aproximativ 130.000–115.000 de ani în urmă, când clima Europei era asemănătoare celei actuale.
La acea vreme, pe continent trăiau elefanți cu colți drepți, rinoceri, cai sălbatici și alte erbivore mari, ale căror populații influențau întinderea și densitatea pădurilor.
Dispariția marilor erbivore a schimbat vegetația
La sfârșitul Pleistocenului, numeroase specii de mamifere mari au dispărut, iar populațiile altora s-au redus considerabil. În absența lor, arborii au început să ocupe suprafețe care anterior erau menținute deschise prin pășunat și consumul vegetației lemnoase.
Cercetătorii consideră că extinderea pădurilor compacte a fost favorizată de reducerea numărului marilor erbivore, alături de schimbările climatice și de modificarea activităților umane.
Ulterior, creșterea animalelor domestice a contribuit la menținerea unor pajiști și păduri rare. Vitele, caii, oile și alte animale care pășteau în libertate au preluat parțial rolul erbivorelor sălbatice dispărute.
În ultimele secole, extinderea agriculturii intensive, schimbarea modului de utilizare a terenurilor și reducerea pășunatului tradițional au transformat din nou aceste habitate.
Szymon Czyżewski a atras atenția că ecosistemele europene actuale nu mai au numeroasele specii de erbivore mari care au contribuit, timp de milioane de ani, la menținerea diversității peisajelor.
Ce înseamnă descoperirea pentru protejarea naturii
Rezultatele studiului au implicații pentru proiectele de reîmpădurire și restaurare ecologică din Europa.
Profesorul Jens-Christian Svenning, unul dintre coordonatorii cercetării, consideră că plantarea unor păduri uniforme și foarte dense nu reprezintă întotdeauna cea mai potrivită soluție pentru conservarea biodiversității.
În regiunile în care speciile de plante și animale sunt adaptate la spații deschise sau parțial împădurite, extinderea necontrolată a arborilor poate reduce habitatele de care acestea depind.
Cercetătorii propun ca proiectele de restaurare ecologică să țină seama de alternanța naturală dintre păduri și pajiști și de rolul erbivorelor mari în menținerea acesteia.
Studiul evidențiază și faptul că numeroase specii considerate astăzi caracteristice terenurilor agricole, inclusiv ciocârliile, stăncuțele și hârciogul european, ar putea avea o istorie evolutivă legată de habitatele deschise care existau înaintea apariției agriculturii.
Cercetarea, intitulată Revisiting Europe’s temperate forests: Palaeoecological evidence for an herbivory-driven woodland-grassland mosaic biome, a fost publicată online la 23 februarie 2026 și inclusă în volumul din aprilie al revistei Biological Conservation.