diicot

Rețea suspectată de furturi din patrimoniul arheologic, vizată de 23 de percheziții în România și Austria. Patru persoane, sub control judiciar

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara și polițiștii au efectuat 23 de percheziții în România și Austria, într-un dosar privind furtul și comercializarea ilegală a unor obiecte arheologice. Anchetatorii au ridicat monede, obiecte metalice care ar putea proveni din Antichitate și zece detectoare de metale. Patru persoane au fost plasate sub control judiciar pentru 60 de zile, a anunțat miercuri, 4 noiembrie, DIICOT.

Perchezițiile au avut loc marți, 3 noiembrie, în județele Hunedoara, Alba, Prahova și Timiș, unde au fost puse în aplicare 21 de mandate. Alte două descinderi s-au desfășurat simultan în orașul Salzburg, din Austria, în baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile judiciare române.

Potrivit procurorilor, patru inculpați și opt suspecți ar fi format o grupare infracțională care urmărea obținerea unor câștiguri importante din vânzarea obiectelor arheologice.

Cercetările vizează constituirea unui grup infracțional organizat, furt calificat cu consecințe deosebit de grave, accesul sau utilizarea fără autorizare a detectoarelor de metale în zone cu patrimoniu arheologic și tăinuire.

În locuințele percheziționate, polițiștii au descoperit 177 de monede cu urme de oxidare, două monede aurii, un obiect metalic asemănător unui cap de topor și două piese care ar putea fi tesle dacice. Au mai fost ridicate două vârfuri de săgeți, 20 de catarame, 26 de inele, 12 clopote, două pandantive, șapte embleme decorative pentru uniforme și alte obiecte metalice.

Anchetatorii au găsit și zece detectoare de metale, un spectrometru folosit pentru analizarea compoziției materialelor, șase bidoane cu soluție de acid nitric și mai multe autorizații de deținere a detectoarelor.

Proveniența și vechimea obiectelor nu au fost încă stabilite. Piesele vor fi examinate de experți, care vor verifica autenticitatea, valoarea și posibilitatea includerii lor în patrimoniul cultural național.

„Artefactele ridicate urmează a fi examinate și evaluate de către experți”, a precizat DIICOT, care urmărește să stabilească inclusiv zonele din care provin obiectele.

Operațiunea a fost desfășurată de procurorii DIICOT Hunedoara, împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale și ai brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Alba Iulia și Timișoara. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din județul Timiș.

Miercuri, 4 noiembrie, procurorii au dispus controlul judiciar pentru 60 de zile în cazul celor patru inculpați. Cercetările continuă pentru stabilirea provenienței bunurilor și a rolului fiecărei persoane în activitățile investigate.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.