logo anaf
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Imagine ilustrativă realizată pe baza emblemei oficiale.

ANAF extinde controalele pentru veniturile fără sursă identificată și aplică impozitul de 70%

Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat un proiect de ordin prin care verificarea situației fiscale personale va putea fi realizată și de inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală, în cazul veniturilor obținute de persoane fizice a căror sursă nu poate fi identificată.

Măsura vizează aplicarea impozitului de 70% asupra acestor venituri, conform prevederilor din Codul de procedură fiscală. În situațiile în care organele fiscale constată existența unor sume pentru care contribuabilul nu poate justifica proveniența, acestea vor fi supuse unei cote de impozitare ridicate, calculate asupra bazei impozabile ajustate.

Prin decizia de impunere, autoritățile fiscale vor stabili nu doar cuantumul impozitului datorat, ci și dobânzile și penalitățile de întârziere aferente.

Potrivit referatului de aprobare care însoțește proiectul de ordin, în cadrul controalelor antifraudă au fost identificate mai multe situații în care persoane fizice dețineau venituri sau sume de bani fără ca sursa acestora să poată fi clar stabilită.

În prezent, aceste constatări pot fi valorificate doar indirect, deoarece Direcția Antifraudă are competența de a identifica situațiile, dar nu și pe aceea de a emite decizia de impunere pentru stabilirea impozitului de 70%.

În forma actuală, această verificare documentară poate fi efectuată doar de Direcția generală control venituri persoane fizice din cadrul aparatului central al ANAF, de serviciile de verificări fiscale din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și de structurile de inspecție fiscală pentru persoane fizice din unitățile subordonate acestora.

Astfel, după constatarea unei posibile situații de venituri fără sursă identificată, inspectorii Antifraudă transmit informațiile către Direcția generală control venituri persoane fizice, unde este realizată o analiză de risc și, eventual, emiterea deciziei fiscale.

ANAF susține că această procedură generează întârzieri și o utilizare ineficientă a resurselor instituționale, deoarece implică mai multe structuri pentru valorificarea acelorași constatări fiscale.

Prin modificarea propusă, Direcția generală antifraudă fiscală ar urma să primească atribuții directe pentru stabilirea impozitului pe veniturile din surse neidentificate, ceea ce ar permite recuperarea mai rapidă a creanțelor fiscale și reducerea birocrației interne.

Dacă proiectul va fi aprobat, inspectorii Antifraudă vor putea interveni direct în astfel de cazuri, fără a mai fi necesară trimiterea dosarelor către alte structuri ale administrației fiscale.