ADN-ul unei femei care a trăit în urmă cu aproximativ 30.000 de ani, în sud-vestul Franței, arată că populațiile din vestul Europei aveau legături genetice cu grupuri din centrul și estul continentului. Descoperirea sugerează că oamenii din Epoca de Gheață erau mai puțin izolați decât indicau studiile genetice anterioare.
Ce au descoperit cercetătorii în ADN-ul femeii de la Isturitz
Cercetarea, coordonată de o echipă internațională de la Universitatea din Viena, a fost publicată pe 23 octombrie în revista Science Advances. Autorii au analizat ADN din rămășițe umane descoperite în Franța, Spania și Italia, precum și din sedimentele unei peșteri. Rezultatele au fost comparate cu date genetice publicate anterior.
Rămășițele femeii provin din peștera Isturitz, din sud-vestul Franței. Ea a trăit în perioada culturii gravettiene, răspândită în Europa în urmă cu aproximativ 34.000–25.000 de ani.
Asemănările dintre unelte, obiecte de artă și practici funerare sugerau de mult timp contacte între comunități aflate la distanțe mari. Analizele genetice indicau însă două grupuri relativ distincte: unul în vestul continentului, celălalt în centrul și estul Europei.
Femeia de la Isturitz avea în principal strămoși din vestul Europei, dar era înrudită și cu populațiile din centrul și estul continentului. Cercetătorii estimează că amestecul dintre populații s-a produs în urmă cu aproximativ 32.500–31.500 de ani.
„Rezultatele noastre arată că populațiile din estul și vestul Europei nu erau atât de izolate genetic pe cât se presupunea anterior”, a declarat Pere Gelabert, primul autor al studiului.
Legături genetice asemănătoare au fost identificate și la un individ din Ormesson, Franța, studiat anterior. Descoperirile susțin, alături de dovezile arheologice, ipoteza că peștera Isturitz era un loc de întâlnire pentru grupuri diferite.
În peștera El Mirón, din nordul Spaniei, echipa a extras ADN uman direct din sedimente vechi de aproximativ 22.000 de ani. Proba nu conținea oase sau dinți umani.
Cercetătorii au obținut aproximativ 14.000 de markeri genetici, care le-au permis să stabilească înrudirea cu populațiile cunoscute din alte descoperiri.
Datele de la El Mirón și din peștera Chufín arată că moștenirea genetică a populațiilor vest-europene s-a păstrat în regiune timp de mii de ani. ADN-ul recuperat din sedimente indică prezența unor oameni cu această ascendență inclusiv în perioada de maximă extindere a ghețarilor, susținând ipoteza că Peninsula Iberică a fost un refugiu pentru comunitățile umane.