haker
Sursa foto: © Depositphotos

Milioane de tentative de atac informatic după descoperirea unor vulnerabilități grave în PHP. Site-uri din întreaga lume, afectate

Milioane de tentative de atac informatic au fost înregistrate la nivel mondial după dezvăluirea a două vulnerabilități critice în PHP, limbaj de programare utilizat de numeroase site-uri și aplicații web. Companii, instituții guvernamentale și furnizori de servicii online au suspendat temporar accesul la unele platforme pentru a instala actualizările de securitate, potrivit Reuters.

Compania americană Cloudflare a raportat o creștere rapidă a încercărilor de exploatare a vulnerabilităților. Directorul general Matthew Prince a precizat că au fost detectate mii de tentative de atac.

În primele 45 de minute după anunț, numărul tentativelor a crescut la zeci de mii, în două ore a ajuns la sute de mii. Ulterior, Cloudflare a raportat milioane de încercări de exploatare.

Cele două probleme de securitate, identificate prin codurile CVE-2026-109618 și CVE-2026-109619, au primit fiecare un scor de gravitate de 9,2 din 10.

Exploatarea lor poate permite executarea de cod de la distanță, fără autentificare. În anumite condiții, atacatorii ar putea prelua controlul asupra serverelor vulnerabile sau accesa informații sensibile.

Vulnerabilitățile, cunoscute sub denumirea PHP2Shell, au fost identificate de cercetătorii companiei Wiz cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială.

PHP este utilizat de platforme precum WordPress, Drupal și Joomla, dar și de numeroase magazine online, servicii bancare și aplicații ale instituțiilor publice.

Dezvoltatorii PHP au publicat pe 21 octombrie 2026 actualizări pentru versiunile 8.2, 8.3, 8.4 și 8.5. Problemele afectează și versiuni mai vechi, pentru care proiectul PHP nu mai oferă suport oficial.

Site-uri guvernamentale și servicii ale unor mari companii, suspendate

Efectele au fost resimțite în Europa, Asia și Australia. În Japonia, instituții guvernamentale și companii precum Mitsubishi UFJ Financial Group, Nomura și compania aeriană ANA au suspendat temporar unele servicii online pentru aplicarea măsurilor de securitate.

În Finlanda, furnizorul public de servicii informatice Valtori a întrerupt preventiv accesul la mai multe platforme guvernamentale. Măsuri asemănătoare au fost adoptate în Franța, unde operatorul de telecomunicații Orange a restricționat temporar accesul la anumite site-uri și aplicații.

Au fost raportate întreruperi și în Australia, inclusiv la site-uri ale unor instituții guvernamentale.

Agenția Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA), Comisia Europeană și Europol au emis o avertizare comună, solicitând organizațiilor să actualizeze imediat sistemele vulnerabile.

Versiunile în care problemele au fost remediate sunt PHP 8.2.35, 8.3.36, 8.4.27 și 8.5.12.

Specialiștii recomandă și verificarea jurnalelor de activitate ale serverelor pentru identificarea eventualelor accesări neautorizate. Actualizarea software-ului elimină vulnerabilitățile cunoscute, dar nu exclude posibilitatea ca un sistem să fi fost compromis anterior.