O echipă de cercetători australieni a realizat prima hartă cuprinzătoare a solurilor de pe Marte, clasificându-le în 2.000 de tipuri pe baza caracteristicilor estimate. Harta acoperă aproximativ 92% din suprafața planetei și ar putea ajuta la alegerea locurilor pentru viitoarele misiuni spațiale, inclusiv a celor în care astronauții ar urma să cultive plante. Rezultatele, publicate în revista științifică Catena, au fost prezentate vineri, 16 octombrie, de Universitatea din Sydney.
Studiul a fost coordonat de Daniel Irving, doctorand la Universitatea din Sydney, care a analizat observațiile sondelor aflate pe orbita planetei. Cu ajutorul unor modele informatice, echipa a studiat caracteristicile solului în aproape 800 de milioane de puncte de pe Marte.
Până acum, oamenii de știință au realizat hărți ale rocilor, mineralelor și compoziției chimice a planetei. Noua cercetare combină informațiile disponibile pentru a arăta cum diferă solurile de la o regiune la alta.
Autorii au propus termenul areth, derivat din Ares, numele grecesc al zeului Marte, pentru a desemna categoriile de sol marțian.
Sistemul, numit Provisional Polythetic Areth Classification System (PPACS), cuprinde zece categorii principale, împărțite în 100 de grupe și 2.000 de tipuri. Clasificarea ține seama de compoziția minerală, proporția particulelor fine sau grosiere, aciditate și grosimea stratului de sol.
Pe Marte, solul este alcătuit în principal din praf, nisip, fragmente de rocă și minerale. Spre deosebire de multe soluri de pe Pământ, nu are un strat fertil bogat în materie organică provenită din descompunerea plantelor și a altor organisme.
Unde ar putea fi cultivate plante pe Marte
Cercetătorii au folosit noua hartă și pentru a identifica zone care ar putea oferi condiții mai favorabile cultivării plantelor în viitoare baze spațiale.
Au comparat cele 2.000 de tipuri, luând în calcul capacitatea estimată de reținere a apei, aciditatea, grosimea solului și proporțiile de argilă, nisip și pietriș.
Cele mai bune rezultate le-a obținut un tip denumit Nohibareth, evaluat cu 0,93 puncte din maximum 1.
Potrivit estimărilor, acesta conține aproximativ 72% argilă, foarte puțin nisip sau pietriș și are un pH de 6,8, apropiat de valoarea neutră de 7. Solul ar putea reține și o cantitate relativ mare de apă, proprietate importantă pentru dezvoltarea rădăcinilor.
Harta indică prezența sa în regiunile Tharsis, Arabia Terra și Elysium Planitia. Totuși, zonele respective reprezintă numai 0,14% din suprafața planetei.
Autorii precizează că rezultatele nu demonstrează că plantele ar putea crește direct în solul marțian. Agricultura ar necesita sere închise, cu temperatură și atmosferă controlate, apă și substanțe nutritive.
Următoarea etapă propusă de autorii studiului presupune experimente pe Pământ. Specialiștii ar putea pregăti amestecuri de minerale asemănătoare celor de pe Marte și le-ar putea folosi pentru cultivarea plantelor în condiții controlate.
Experimentele ar permite măsurarea cantităților de apă și substanțe nutritive necesare, precum și testarea metodelor prin care solul poate fi pregătit pentru agricultură.
Daniel Irving a explicat că fiecare vehicul robotic trimis pe Marte adună informații valoroase, dar oamenii de știință au nevoie de o metodă prin care să compare rezultatele obținute în diferite regiuni.
Harta actuală se bazează în mare parte pe observații realizate de pe orbită și pe calcule informatice. Măsurătorile efectuate de viitoarele misiuni vor putea confirma sau modifica estimările.
Profesorul Alex McBratney, coordonatorul academic al lui Irving, consideră că studiul ar putea fi util și pentru cercetarea solurilor de pe Pământ care conțin foarte puțină materie organică. Exemple se întâlnesc în deșertul Atacama, în regiunile aride ale Australiei și în zonele polare.