Februarie este a doua și cea mai scurtă lună a anului. Are 28 de zile, iar în anii bisecți 29. Numele ei vine din lumea romană și este legat de ritualurile de purificare practicate în această perioadă.
În latină, luna era numită Februarius. Denumirea este legată de februa, termen folosit de romani pentru ritualuri de purificare și ispășire. Februarie se afla la sfârșitul vechiului an roman, înainte ca începutul anului să se fixeze în ianuarie.
Tradiția romană atribuie introducerea lunilor ianuarie și februarie regelui Numa Pompilius. Calendarul mai vechi începea în martie, ceea ce explică și numele păstrate de septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie.
Februarie a primit mai puține zile decât celelalte luni. În calendarul republican roman, anul obișnuit avea 355 de zile, iar februarie avea 28. Pentru a corecta diferența față de anul solar, romanii introduceau din când în când o lună suplimentară, numită Mercedonius sau Intercalaris, plasată în legătură cu februarie.
Sistemul era complicat și nu era aplicat întotdeauna cu regularitate. Reforma inițiată de Iulius Cezar a înlocuit această soluție cu un calendar bazat pe un an de 365 de zile și cu adăugarea periodică a unei zile suplimentare. Februarie a rămas luna în care apare această zi în anii bisecți.
În calendarul gregorian folosit astăzi, un an bisect are 366 de zile, iar februarie are 29 în loc de 28. De regulă, un an este bisect dacă numărul lui se împarte exact la patru. Astfel, 2024 a fost an bisect, iar 2028 va fi la fel.
Există însă o excepție pentru anii care încheie un secol. Anii 1700, 1800 și 1900, de exemplu, nu au fost bisecți, deși sunt divizibili cu patru. Pentru ca un astfel de an să fie bisect, trebuie să fie divizibil și cu 400. De aceea, anul 2000 a fost bisect, în timp ce 2100 nu va fi.
Regula a fost introdusă pentru ca anul calendaristic să rămână cât mai apropiat de durata reală a anului solar și pentru a evita acumularea, în timp, a unui nou decalaj între calendar și anotimpuri.
În limba română, „februarie” provine din latinescul februarius. Sunt consemnate și denumirile populare „Făurar” și „Faur”, precum și forma veche „februar”. „Făurar” provine tot din latinescul februarius, iar asocierea cu meseria de făurar a apărut ulterior, prin apropiere populară între cuvinte.