NASA a identificat pe Lună un crater de impact cu diametrul de aproximativ 222 de metri, format în urmă cu numai doi ani. Craterul McGetchin a apărut între 11 aprilie și 22 mai 2024, după ce un asteroid sau un fragment de cometă a lovit suprafața lunară. Un asemenea impact are loc, potrivit estimărilor cercetătorilor, aproximativ o dată la 130 de ani.
Descoperirea a fost realizată cu ajutorul imaginilor transmise de Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO), sonda NASA care studiază Luna din 2009. Craterul are aproximativ 43 de metri adâncime și este cel mai mare crater nou format identificat în timpul misiunii LRO.
Rezultatele au fost prezentate în două studii publicate în Science Advances în septembrie 2026.
Craterul nu exista în imaginile mai vechi ale Lunii
Descoperirea a pornit de la o verificare de rutină a datelor. Robert Wagner, specialist în procesarea imaginilor obținute de Lunar Reconnaissance Orbiter Camera, analiza o hartă realizată prin compararea fotografiilor suprafeței lunare din perioade diferite.
La 24 octombrie 2025, Wagner a observat o zonă neobișnuit de luminoasă înconjurată de un halou întunecat. Compararea imaginilor noi cu fotografiile realizate anterior a arătat că zona a fost modificată de un impact recent.
Imaginile disponibile au permis cercetătorilor să restrângă momentul impactului la intervalul 11 aprilie – 22 mai 2024. Nici telescoapele de pe Pământ și nici alte instrumente spațiale nu au observat direct coliziunea în momentul producerii.
Camera cu unghi îngust a LRO a fotografiat ulterior zona la o rezoluție de aproximativ un metru pe pixel, ceea ce a permis măsurarea craterului și examinarea materialului aruncat în jurul său.
Obiectul care a lovit Luna putea avea dimensiunea unei clădiri
NASA estimează că asteroidul sau fragmentul de cometă care a produs craterul putea avea dimensiuni comparabile cu o clădire de trei până la șase etaje.
Impactul a creat un crater cu diametrul de 222 de metri și adâncimea medie de aproximativ 43 de metri. NASA compară diametrul cu lungimea a două terenuri de fotbal american.
Craterul se află în apropierea marginii estice a Lunii, într-o zonă de tranziție între terenurile înalte, puternic craterizate, și o regiune mai netedă de tip „mare” lunar.
În jurul craterului se întinde un strat luminos de material ejectat în timpul impactului. Roci și praf lunar au fost proiectate la distanțe mari, lăsând urme care permit cercetătorilor să studieze efectele unei coliziuni foarte recente, înainte ca suprafața să fie modificată de alte impacturi.
Un eveniment estimat la aproximativ o dată la 130 de ani
Calculele prezentate de echipa LRO indică faptul că formarea pe Lună a unui crater de aproximativ 222 de metri este un eveniment rar. Frecvența estimată este de aproximativ un astfel de impact la 132 de ani, deși valoarea reprezintă o medie statistică, nu un interval regulat între coliziuni.
NASA descrie evenimentul drept un impact de ordinul „o dată pe secol sau chiar mai rar”.
Craterul a primit numele McGetchin în onoarea geologului și cercetătorului lunar Thomas McGetchin, fost director al Lunar and Planetary Institute și autor al unor cercetări privind modul în care materialul este ejectat în timpul formării craterelor. Numele a fost aprobat de Uniunea Astronomică Internațională.
Impactul a creat o zonă rece de aproximativ 7 kilometri
Observațiile realizate cu instrumentul Diviner de la bordul LRO au scos la iveală și un efect care se întinde mult dincolo de crater.
În jurul McGetchin există o zonă cu un diametru de aproximativ 6–7 kilometri în care temperatura nocturnă este cu aproximativ 9 grade Celsius mai mică decât în terenul învecinat.
Cercetătorii explică diferența prin modificarea regolitului, stratul de praf și fragmente de rocă de la suprafața Lunii. Unda produsă de impact a afânat materialul, reducându-i densitatea și capacitatea de a păstra căldura după apusul Soarelui.
Dimensiunea zonei reci arată că efectele unui impact pot modifica proprietățile solului lunar la distanțe mult mai mari decât diametrul craterului propriu-zis. Informația este relevantă și pentru viitoarele misiuni, deoarece modificarea densității regolitului poate influența deplasarea roverelor și stabilitatea echipamentelor instalate pe suprafața Lunii.
Primul studiu, „A new 222-m diameter lunar crater”, este semnat de Mark S. Robinson și colaboratorii săi, iar al doilea, „New lunar crater reveals extensive distal regolith modification”, analizează efectele impactului asupra terenului din jurul craterului. Ambele au fost publicate în Science Advances.