Președintele Nicușor Dan ar putea dizolva Parlamentul vineri, 16 octombrie, dacă partidele nu ajung până joi la un acord pentru susținerea Guvernului Luca Niculescu. Potrivit informațiilor publicate marți de HotNews și Digi24, șeful statului le-ar fi transmis liderilor politici că nu va mai desemna un alt candidat pentru funcția de prim-ministru.
Sursele citate susțin că, în lipsa unei majorități parlamentare, Luca Niculescu ar urma să își depună mandatul vineri. În aceeași zi, președintele ar putea prezenta decretul de dizolvare a Parlamentului, ceea ce ar deschide calea organizării alegerilor anticipate.
Administrația Prezidențială nu a confirmat oficial informațiile.
Luca Niculescu, desemnat premier la 6 octombrie, este al patrulea candidat propus de Nicușor Dan după demiterea Guvernului Ilie Bolojan, la 5 mai. Anterior, președintele i-a desemnat pe Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan.
Premierul desemnat are termen până joi, 15 octombrie, să prezinte Parlamentului lista miniștrilor și programul de guvernare.
Negocierile dintre partide nu au dus deocamdată la formarea unei majorități. PNL și UDMR au anunțat că sunt dispuse să voteze Guvernul Niculescu, fără să participe cu miniștri. PSD nu acceptă însă să fie singurul partid reprezentat în Cabinet și dorește o formulă de guvernare alături de PNL și UDMR.
Pentru învestirea Guvernului sunt necesare cel puțin 233 de voturi.
Marți, Luca Niculescu a declarat că ia în calcul atât un guvern politic, cât și unul tehnocrat sau o formulă care să reunească politicieni și specialiști fără apartenență politică. Premierul desemnat s-a arătat optimist în privința rezultatului negocierilor.
În ce condiții poate fi dizolvat Parlamentul
Potrivit articolului 89 din Constituția României, președintele poate dizolva Parlamentul dacă acesta nu acordă votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și după respingerea a cel puțin două cereri de învestitură.
Înainte de a lua o asemenea decizie, șeful statului trebuie să consulte președinții celor două Camere și liderii grupurilor parlamentare.
Condițiile constituționale sunt deja îndeplinite. Parlamentul a respins Guvernul propus de Adrian Veștea la 22 iunie, iar Cabinetul Siegfried Mureșan nu a obținut votul de încredere la 30 septembrie. Dizolvarea Parlamentului nu este însă obligatorie, decizia aparținând președintelui.
La 30 septembrie, Nicușor Dan s-a pronunțat împotriva organizării imediate a alegerilor anticipate, susținând că un nou scrutin ar prelungi criza politică și ar întârzia rectificarea bugetară. Președintele a avertizat atunci și asupra incertitudinii economice provocate de absența unui guvern cu puteri depline.

