Hachikō, un câine din rasa Akita Inu, s-a născut la 10 noiembrie 1923, în Ōdate, prefectura Akita, în nordul Japoniei. În ianuarie 1924 a ajuns în grija lui Hidesaburō Ueno, profesor la Universitatea Imperială din Tokyo.
Hachikō îl însoțea zilnic pe profesor și obișnuia să-l aștepte la Gara Shibuya, unde Ueno cobora din tren la întoarcerea de la universitate. În scurt timp, acest obicei a devenit parte din rutina celor doi.
După moartea profesorului
La 21 mai 1925, Hidesaburō Ueno a murit pe neașteptate, în timp ce se afla la universitate. Hachikō avea atunci aproximativ un an și jumătate.
După moartea profesorului, câinele a fost îngrijit de mai multe persoane. În cele din urmă a rămas la Kikuzaburō Kobayashi, fostul grădinar al lui Ueno, care locuia în apropiere.
Hachikō a continuat însă să se întoarcă la Gara Shibuya, locul unde îl așteptase pe profesor. A revenit acolo ani la rând, în special în perioada zilei în care Ueno obișnuia să se întoarcă de la serviciu.
Câinele a devenit o prezență cunoscută în zonă. Angajații gării, comercianții și călătorii care îl vedeau frecvent au început să-i aducă hrană și să aibă grijă de el.
Povestea sa a atras atenția lui Hirokichi Saitō, preocupat de studierea și conservarea raselor japoneze de câini, inclusiv Akita Inu. Saitō a început să scrie despre Hachikō și despre legătura acestuia cu fostul său stăpân.
La 4 octombrie 1932, ziarul Tokyo Asahi Shimbun a publicat un articol despre câinele care continua să vină la Gara Shibuya după moartea profesorului. De atunci, povestea lui Hachikō a devenit cunoscută în întreaga Japonie.
Un simbol al loialității în Japonia
După apariția articolului din 1932, Hachikō a devenit foarte cunoscut. Povestea lui a fost preluată de presă și a ajuns inclusiv în materiale destinate elevilor, unde era prezentată drept un exemplu de loialitate.
În 1934, în fața Gării Shibuya a fost inaugurată o statuie din bronz dedicată lui Hachikō. Câinele era încă în viață și a fost prezent la ceremonie.
Prima statuie nu s-a păstrat. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost îndepărtată, iar bronzul a fost folosit în cadrul campaniilor de colectare a metalelor.
În 1948, în același loc a fost ridicată o nouă statuie. Monumentul se află și astăzi lângă Gara Shibuya și a devenit unul dintre cele mai cunoscute puncte de întâlnire din Tokyo.
Hachikō a murit la 8 martie 1935, după aproape zece ani în care a continuat să revină la Shibuya.
Examinarea făcută după moarte a arătat că suferea de dirofilarioză, o boală parazitară care poate afecta grav inima și vasele de sânge ale câinilor. Analize realizate mult mai târziu asupra țesuturilor păstrate au indicat și existența unor tumori maligne la nivelul plămânilor, cu afectarea inimii.
Corpul naturalizat al lui Hachikō se află la Muzeul Național al Naturii și Științei din Tokyo. La Universitatea din Tokyo se păstrează și unele dintre organele sale, conservate după moarte.
Povestea lui Hachikō a inspirat cărți, filme și alte producții culturale.
În 1987 a fost lansat filmul japonez „Hachikō Monogatari”, inspirat din viața câinelui și din relația sa cu profesorul Ueno.
Povestea a ajuns ulterior la un public internațional prin filmul american „Hachi: A Dog’s Tale”, lansat în 2009. Au fost realizate și alte adaptări în Japonia, Statele Unite și China.