Arheologii au identificat unele dintre cele mai vechi recipiente din ceramică cunoscute în sud-vestul Asiei, după examinarea unor fragmente descoperite în situl neolitic Çemka Höyük, din sud-estul Turciei. Obiectele datează din jurul anului 9350 î.Hr., cu peste două milenii înainte ca folosirea vaselor din ceramică să devină obișnuită în regiune. Rezultatele au fost publicate în revista științifică Antiquity.
În timpul săpăturilor arheologice de la Çemka Höyük, din provincia Mardin, au fost recuperate 46 de fragmente de lut ars, care ar putea proveni de la nouă obiecte diferite. Cercetătorii au examinat în detaliu resturile a opt dintre ele, încercând să stabilească modul în care au fost realizate și utilizate.
Analizele au arătat că lutul a fost încălzit la temperaturi de aproximativ 600–700 de grade Celsius, probabil într-un foc controlat, în aer liber. Modificările mineralelor indică o ardere intenționată, nu simpla expunere accidentală la căldură.
Fragmentele provin de la obiecte realizate prin tehnici diferite. Unele reprezintă învelișuri de lut aplicate peste recipiente din materiale organice, în timp ce altele aparțin unor vase construite prin îmbinarea unor plăci de argilă.
O piesă prezintă găuri care ar fi putut permite fixarea unui capac cu ajutorul unei sfori. În alte cazuri, oamenii au amestecat lutul cu resturi vegetale mărunțite, iar în două dintre obiectele analizate au fost identificate urme de bălegar.
Primele încercări de realizare a vaselor din ceramică
Cercetătorii consideră că locuitorii așezării experimentau diferite metode de prelucrare a lutului, fără să fi dezvoltat încă o producție regulată de vase.
În acea perioadă, comunitățile din regiune foloseau deja argila pentru acoperirea zidurilor din piatră. Descoperirile de la Çemka Höyük arată că materialul era întrebuințat și pentru realizarea unor recipiente, cu mult înainte de răspândirea ceramicii în viața cotidiană, în jurul anului 7000 î.Hr.
Așezarea a fost locuită între aproximativ 10.800 și 8700 î.Hr., pe malurile superioare ale fluviului Tigru. Săpăturile de salvare au început după ce lucrările de infrastructură asociate proiectului barajului Ilısu au afectat o parte a sitului.
Arheologii au identificat mai multe niveluri de locuire, cu urme ale unor construcții refăcute în diferite perioade. Fragmentele de ceramică au fost recuperate dintr-un nivel datat în prima jumătate a mileniului al X-lea î.Hr., fiind găsite atât în interiorul clădirilor, cât și în spațiile dintre ele.
Cercetarea a fost realizată de Ergül Kodaş, de la Universitatea Mardin Artuklu, Natalia Petrova, de la Institutul de Arheologie al Academiei Ruse de Științe, și Maria Daghmehchi și Rana Özbal, de la Universitatea Koç din Istanbul.