Opera lui Mihai Eminescu (1850–1889) cuprinde poezie, proză, publicistică, traduceri, încercări dramatice și numeroase texte păstrate în manuscris. Cele mai multe scrieri publicate în timpul vieții au apărut în reviste și ziare, îndeosebi în „Familia”, „Convorbiri literare”, „Curierul de Iași” și „Timpul”. Prima culegere de poezii a fost tipărită în decembrie 1883, sub îngrijirea lui Titu Maiorescu. După moartea poetului, editorii au recuperat texte inedite, au reunit articolele din presă și au cercetat manuscrisele, extinzând treptat bibliografia operei eminesciene.
Poezia. Primele apariții și principalele creații
Eminescu a publicat poezie începând din 1866. Revista „Convorbiri literare” a devenit principalul loc de apariție a creațiilor sale, inclusiv a poemelor „Împărat și proletar”, „Scrisoarea III” și „Luceafărul”. O parte dintre poeziile cunoscute astăzi au fost publicate pentru prima dată în volumul „Poesii” sau după moartea autorului.
-
1866
„La mormântul lui Aron Pumnul” – publicată într-o broșură omagială apărută la Cernăuți; „De-aș avea” – revista „Familia”, Pesta, primul text semnat Mihai Eminescu.
-
1870–1871
„Venere și Madonă”, „Epigonii”, „Mortua est” – publicate în „Convorbiri literare”.
-
1873–1874
„Floare albastră”, „Înger și demon”, „Împărat și proletar” – apărute în „Convorbiri literare”.
-
1878–1879
„Povestea codrului”, „Povestea teiului”, „Singurătate”, „Departe sunt de tine”, „Revedere”, „O, rămâi”, „Atât de fragedă” și „Rugăciunea unui dac” – publicate în „Convorbiri literare”.
-
1881
„Scrisoarea I”, „Scrisoarea II”, „Scrisoarea III” și „Scrisoarea IV” – publicate succesiv în „Convorbiri literare”, între februarie și septembrie. „Scrisoarea V” apare postum, în 1890.
-
1883
„Luceafărul” – publicat în aprilie, în „Almanahul Societății Academice Social-Literare România Jună” din Viena, apoi reprodus în august de „Convorbiri literare”. În revista „Familia” apar, între altele, „Pe lângă plopii fără soț”, „Ce e amorul” și „Și dacă”.
-
Decembrie 1883
Volumul „Poesii” reunește texte apărute anterior în periodice, alături de creații publicate pentru prima dată, între care „Glossă”, „Odă (în metru antic)”, „Peste vârfuri”, „Somnoroase păsărele” și „Mai am un singur dor”.
-
1885–1887
În „Convorbiri literare” apar „Sara pe deal”, „La steaua”, „De ce nu-mi vii?” și „Kamadeva”. Cea din urmă se numără printre ultimele poezii publicate în timpul vieții poetului.
Proza literară
Proza eminesciană cuprinde basme, nuvele fantastice și texte rămase neterminate. Unele au fost tipărite în timpul vieții, în timp ce altele au devenit cunoscute abia prin edițiile postume.
-
1870
„Făt-Frumos din lacrimă” – basm publicat în revista „Convorbiri literare”.
-
1872–1873
„Sărmanul Dionis” – nuvelă publicată în două numere succesive ale revistei „Convorbiri literare”, în decembrie 1872 și ianuarie 1873.
-
1876
„Cezara” – nuvelă publicată în foileton, în ziarul „Curierul de Iași”.
-
1904
„Geniu pustiu” – roman neterminat, tipărit pentru prima dată postum. Textul a fost redactat în tinerețe.
Manuscrisele mai păstrează proze precum „Archaeus”, „Avatarii faraonului Tlà” sau „La aniversară”. Textele au fost publicate și studiate în ediții ulterioare, alături de variantele scrierilor cunoscute.
Publicistica, traducerile și manuscrisele
Activitatea jurnalistică a lui Eminescu se întinde din 1870 până în ultimii ani ai vieții. A scris despre politică, economie, învățământ, cultură și relații internaționale. O mare parte a articolelor a apărut fără semnătură, ceea ce a făcut necesară cercetarea atentă a colecțiilor de ziare pentru stabilirea paternității.
- 1870 Articole politice în „Federațiunea”, publicație românească din Pesta.
- 1876–1877 Articole, cronici teatrale și comentarii în „Curierul de Iași”.
- 1877–1883 Publicistică în cotidianul „Timpul” din București.
- 1888–1889 Colaborări la „România liberă” și „Fântâna Blanduziei”.
Eminescu a lucrat și la traduceri din germană, inclusiv la texte istorice, filosofice și științifice. În manuscrise se găsesc încercări dramatice, fragmente de proză, însemnări de studiu, proiecte literare, culegeri de folclor și un dicționar de rime. O parte importantă a acestor materiale este cuprinsă în ediția critică a operei.
„Poesii”. Edițiile publicate în timpul vieții
Poesii de Mihail Eminescu
- Editor
- Titu Maiorescu
- Editură
- Editura Librăriei Socecu & Comp.
- Locul apariției
- București
- Apariție
- 21 decembrie 1883
- Anul de pe pagina de titlu
- 1884
- Descriere bibliografică
- VI, 307 pagini
Prima culegere de poezii eminesciene a fost alcătuită de Titu Maiorescu, care a selectat textele, le-a stabilit ordinea și a redactat o scurtă prefață. Cartea cuprinde creații deja cunoscute din reviste, dar și poezii inedite. Deși a apărut în decembrie 1883, bibliografiile o înregistrează de regulă cu anul 1884, înscris pe pagina de titlu.
Au urmat două ediții în timpul vieții poetului, tipărite de aceeași editură. Maiorescu a continuat să se ocupe de publicarea volumului.
-
1885
„Poesii”, ediția a II-a
București, Editura Librăriei Socecu & Comp. Reeditarea primei culegeri îngrijite de Titu Maiorescu.
-
1888
„Poesii”, ediția a III-a
București, Editura Librăriei Socecu & Comp. Volumul cuprinde unele modificări față de edițiile precedente.
Acestea sunt cele trei ediții ale volumului „Poesii” apărute în timpul vieții lui Eminescu. Alte ediții au continuat să fie publicate după 15 iunie 1889.
Principalele ediții postume, până în 1939
După moartea poetului, noi editori au început să adune versuri, proză și articole rămase în manuscris ori risipite prin periodice. Unele volume au adus pentru prima dată la cunoștința publicului texte necunoscute, în timp ce altele au urmărit recuperarea activității sale jurnalistice.
-
1889
„Poesii”, ediția a IV-a
București, Editura Librăriei Socecu & Comp. Ediția publicată după moartea poetului include textul „Poetul Eminescu” de Titu Maiorescu.
-
1890
„Proză și versuri”
Iași, ediție publicată de V. G. Morțun. Reunește scrieri literare eminesciene într-o culegere distinctă de volumul îngrijit de Maiorescu.
-
1902
„Poezii postume”
București, Institutul de Arte Grafice „Minerva”. Ediție îngrijită de Nerva Hodoș, care reunește poezii nepublicate în timpul vieții.
-
1904
„Geniu pustiu”
București, Institutul Grafic „Minerva”. Prima ediție a romanului neterminat, păstrat în manuscris.
-
1905
„Poezii postume”, ediție completată
București, „Minerva”. Ilarie Chendi publică o nouă ediție, adăugând numeroase texte la culegerea din 1902.
-
1905
„Scrieri politice și literare”
Volumul I (1870–1877), București, „Minerva”. Ediție îngrijită de Ion Scurtu, cu articole, texte literare și materiale recuperate din publicații sau manuscrise.
Ediția critică a operei. Perpessicius și continuatorii săi
În 1939, Perpessicius a publicat primul volum din ediția critică „Opere”. Cercetarea sa a urmărit stabilirea textelor prin confruntarea manuscriselor cu primele tipărituri, înregistrând variantele și modificările succesive. Perpessicius a îngrijit primele șase volume, apărute între 1939 și 1963. După moartea sa, proiectul a fost continuat de o echipă de cercetători, între care Petru Creția și Dimitrie Vatamaniuc.
„Opere”, volumele I–III
Poeziile tipărite în timpul vieții, însoțite de note, variante și documentație critică. Volume publicate în 1939, 1943 și 1944.
„Opere”, volumele IV–V
Poeziile postume, cu anexe, note și variante.
„Opere”, volumul VI
Literatura populară: texte culese, prelucrări, basme și materiale folclorice.
„Opere”, volumele VII–VIII
Proza literară, teatrul original sau tradus, traduceri de proză și dicționarul de rime. Volume apărute în 1977, respectiv 1988.
„Opere”, volumele IX–XIII
Publicistica din perioada 1870–1889, organizată după anii apariției articolelor. Sunt reproduse texte din „Federațiunea”, „Curierul de Iași”, „Timpul”, „România liberă” și „Fântâna Blanduziei”.
„Opere”, volumele XIV–XVI
Traduceri filosofice, istorice și științifice, fragmente, completări ale ediției, corespondență și documente.
Ediția critică permite compararea textelor publicate de Eminescu cu formele lor manuscrise. Este o sursă de referință pentru datarea scrierilor, identificarea variantelor și cercetarea istoriei editoriale a operei.
Alte ediții de referință și reproducerea manuscriselor
-
1999–2000
„Opere”, colecția „Opere fundamentale”
Ediție în cinci volume îngrijită de Dimitrie Vatamaniuc, publicată la Editura Univers Enciclopedic, sub egida Academiei Române. Cuprinde poezie, proză, teatru și publicistică.
-
Din 2005
„Manuscrisele Mihai Eminescu”
Ediție facsimilată realizată sub egida Academiei Române. Volumele reproduc paginile caietelor eminesciene, permițând consultarea scrisului original, a corecturilor și a variantelor.
Manuscrisele au intrat în patrimoniul Academiei Române în 1902, prin donația lui Titu Maiorescu. Ele cuprind versuri, proză, traduceri, însemnări și materiale de lucru, păstrate în numeroase caiete. Reproducerile facsimilate oferă acces la documente fără consultarea directă a originalelor.

