eminescu
Mihai Eminescu, fotografie realizată la Praga în 1869 de Jan Tomas.

„Luceafărul” de Mihai Eminescu. Istoria poemului și publicarea sa în 1883

„Luceafărul” de Mihai Eminescu a fost publicat în aprilie 1883, în „Almanahul Societății Academice Social-Literare România Jună” din Viena. Poetul a lucrat la el aproape un deceniu, pornind de la un basm românesc consemnat de călătorul german Richard Kunisch. În august 1883, revista „Convorbiri literare” a reprodus poemul, iar spre sfârșitul anului acesta a fost inclus în volumul „Poesii”, îngrijit de Titu Maiorescu. Manuscrisele păstrate și primele ediții tipărite documentează transformările succesive ale uneia dintre cele mai cunoscute creații eminesciene.

Fișă bibliografică 1883

Datele de bază ale operei

Autor
Mihai Eminescu (1850–1889)
Gen și specie literară
Genul liric · Poem romantic
Perioada redactării
Aproximativ 1873–1883
Prima apariție în limba română
Aprilie 1883, Viena
Publicație
„Almanahul România Jună”, pp. 39–58
Prima versiune românească tipărită
98 de strofe · 392 de versuri
Reproducere în revistă
„Convorbiri literare”, august 1883
Prima includere în volum
„Poesii”, decembrie 1883, cu anul 1884 pe pagina de titlu

Originea poemului și primele variante

Punctul de plecare al „Luceafărului” a fost basmul „Fata în grădina de aur”, consemnat de Richard Kunisch în volumul „Bukarest und Stambul”, publicat la Berlin în 1861. Povestea urmărește iubirea dintre o fată de împărat și o ființă supranaturală care dorește să renunțe la nemurire pentru a se căsători cu ea.

Eminescu a început să prelucreze basmul în versuri în jurul anilor 1873–1874. Manuscrisele păstrează numeroase încercări de redactare, cu modificări ale versurilor, personajelor sau desfășurării acțiunii. Printre formele care au precedat publicarea din 1883 se numără și „Legenda Luceafărului”.

În primăvara anului 1882, poetul a citit o variantă a textului la „Junimea”, în București. A continuat să lucreze asupra poemului în lunile următoare. La 28 octombrie, Titu Maiorescu a consemnat în jurnalul său o nouă lectură, menționând „frumosul Luceafăr al lui Eminescu, șlefuit”.

Publicarea poemului în 1883

Prima ediție românească a „Luceafărului” a apărut în almanahul societății studențești „România Jună”, tipărit la Viena în aprilie 1883. Poemul ocupa paginile 39–58 și cuprindea 98 de strofe. În august, „Convorbiri literare” l-a reprodus, iar în decembrie a fost inclus în prima culegere de poezii eminesciene, pregătită de Titu Maiorescu.

Repere cronologice
  1. Eminescu citește „Legenda Luceafărului” la „Junimea”, în București. Redactarea poemului continuă în lunile următoare.

  2. O nouă lectură este consemnată de Titu Maiorescu în jurnalul său. Criticul descrie textul drept „frumosul Luceafăr al lui Eminescu, șlefuit”.

  3. „Luceafărul” apare în „Almanahul Societății Academice Social-Literare România Jună”, la Viena. Versiunea publicată are 98 de strofe.

  4. Revista „Convorbiri literare” reproduce poemul în paginile sale.

  5. La București apare volumul „Poesii”, îngrijit de Titu Maiorescu și tipărit de Socecu & Comp. Cartea poartă anul 1884 pe pagina de titlu. „Luceafărul” este inclus într-o versiune de 94 de strofe.

O particularitate a istoriei editoriale a poemului o reprezintă traducerea în germană realizată de Mite Kremnitz. O versiune prescurtată a fost publicată în ianuarie 1883, cu trei luni înainte de apariția poemului în limba română, în almanahul «România Jună» din Viena.

Prezentarea poemului

Povestea începe într-un castel, unde fata unui împărat privește seară de seară Luceafărul. Îndrăgostită de astrul care îi luminează fereastra, îl cheamă să coboare pe pământ. El îi răspunde, înfățișându-se de două ori sub chip supranatural, apoi îi propune să-l urmeze în lumea sa.

Cătălina se teme însă de natura lui nemuritoare. În loc să accepte invitația, îi cere să devină om. Pentru a-i îndeplini dorința, Hyperion pornește spre Demiurg, căruia îi solicită dezlegarea de nemurire.

Între timp, Cătălina este curtată de Cătălin, un paj de la curtea împărătească. La început îl respinge, dar insistențele tânărului o fac să se apropie de el. Cei doi ajung să-și mărturisească dragostea.

Demiurgul refuză cererea lui Hyperion, oferindu-i în schimb alte posibilități, fără a-i schimba condiția nemuritoare. Luceafărul revine deasupra pământului și îi vede pe Cătălin și Cătălina împreună. Când fata îl cheamă din nou, nu mai coboară, ci îi răspunde din depărtare.

Alcătuit din patru părți, poemul îmbină narațiunea cu dialogul. Acțiunea se desfășoară între lumea pământească a Cătălinei și spațiul cosmic străbătut de Hyperion. Demiurgul intervine în partea a treia, în episodul în care Luceafărul îi cere să devină muritor.

Ce a scris Eminescu despre poem

Într-o însemnare manuscrisă, reprodusă ulterior în edițiile critice, Eminescu a explicat sensul pe care l-a atribuit poveștii preluate de la Kunisch:

„Mi s-a părut că soarta Luceafărului din poveste seamănă mult cu soarta geniului pe pământ și i-am dat acest înțeles alegoric.”

Mihai Eminescu — însemnare manuscrisă, reprodusă în ediția critică îngrijită de Perpessicius, 1943, p. 403.

Însemnarea oferă o mărturie directă despre felul în care poetul a înțeles propria prelucrare a basmului. Dincolo de povestea iubirii imposibile, Eminescu a asociat destinul personajului supranatural cu acela al geniului.

Diferențele dintre edițiile din 1883

Primele versiuni tipărite ale „Luceafărului” prezintă diferențe de întindere. Textul din almanahul „România Jună”, reprodus în „Convorbiri literare”, are 98 de strofe. În volumul „Poesii”, îngrijit de Titu Maiorescu, au rămas 94.

Almanahul România Jună · 1883 98 strofe
Poesii · ediția Maiorescu 94 strofe

ediția îngrijită de Titu Maiorescu lipsesc patru strofe din dialogul dintre Hyperion și Demiurg. Unele versuri au, de asemenea, formulări diferite față de cele din almanah. Modificările au fost cercetate ulterior prin compararea manuscriselor cu primele tipărituri.

Perpessicius a avut un rol important în documentarea variantelor poemului. În ediția critică a operei eminesciene, a reprodus textele succesive și a consemnat diferențele dintre ele. Versiunea de 98 de strofe se regăsește astăzi în numeroase ediții ale „Luceafărului”.

Indice: Opere literare A–Z