flag usa iran painted concrete depositphotos 872616258 l

Iranul amenință că va ataca bazele militare americane din Europa dacă vor fi folosite pentru bombardamente

Iranul a avertizat miercuri, 11 noiembrie, că ar putea ataca baze militare americane din Europa, dacă Statele Unite le vor folosi pentru lansarea unor bombardamente asupra teritoriului iranian. Amenințarea a fost formulată de Mohsen Rezaei, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, într-un interviu acordat postului de televiziune libanez Al Mayadeen.

Rezaei a declarat că Iranul nu își va limita riposta la bazele americane din Orientul Mijlociu, ci va lua în considerare și instalațiile militare aflate la distanțe mult mai mari.

„Dacă avioane americane decolează de la o bază militară americană, chiar dacă aceasta se află într-o țară europeană sau într-o altă regiune îndepărtată, pentru a bombarda Iranul, vom lovi aceste baze”, a afirmat oficialul iranian, citat de AFP.

El a avertizat că eventualele atacuri americane vor primi un răspuns inclusiv împotriva unor instalații militare care nu au fost vizate până acum. Rezaei a menționat și posibilitatea atacării unor insule pe care Washingtonul le-ar considera în afara razei de acțiune a rachetelor iraniene, fără să ofere alte detalii.

Declarațiile vin la o săptămână după ce Ahmad Bakhshayesh Ardestani, membru al Comisiei pentru securitate națională din Parlamentul iranian, a transmis un avertisment asemănător. Într-un interviu acordat Euronews pe 4 noiembrie, parlamentarul a menționat explicit bazele americane din Italia și Germania, susținând că Iranul le-ar putea ataca dacă vor fi utilizate împotriva sa.

Presa iraniană apropiată autorităților a publicat, la rândul său, avertismente privind instalațiile militare americane din mai multe țări europene, printre care România, Regatul Unit, Italia, Grecia, Albania și Cipru. Nu a fost anunțată însă o listă oficială a bazelor pe care Teheranul intenționează să le vizeze.

Iranul respinge transferul uraniului îmbogățit în străinătate

În același interviu, Mohsen Rezaei a declarat că Iranul nu va accepta transferarea în străinătate a materialului nuclear îmbogățit, una dintre variantele discutate pentru soluționarea disputei cu Statele Unite.

Oficialul a precizat că Teheranul a informat Moscova despre această decizie, după ce Rusia s-a oferit anterior să preia uraniul iranian în cadrul unui posibil acord nuclear.

Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, înaintea atacurilor americane și israeliene asupra instalațiilor nucleare iraniene din iunie 2025, Iranul deținea aproximativ 441 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60%. Cantitatea rămasă după bombardamente nu este cunoscută.

Rezaei a mai afirmat că, în prezent, nu se desfășoară negocieri directe între Teheran și Washington. Iranul a transmis totuși o propunere prin intermediul Qatarului, condiționând continuarea discuțiilor de acceptarea mai multor cerințe de către partea americană.