Misterul a peste 9.000 de oase descoperite într-un sit roman din Anglia, elucidat după aproape un deceniu

Oasele a sute de broaște, descoperite într-un șanț din apropierea orașului Cambridge, în Anglia, provin de la animale vânate de păsări răpitoare în urmă cu aproximativ 1.700 de ani. Cercetătorii de la Bournemouth University și Museum of London Archaeology au stabilit că păsările, cel mai probabil ciufi de câmp, s-au hrănit cu broaștele în timpul iernii, iar resturile s-au acumulat în același loc. Rezultatele au fost publicate în revista științifică Environmental Archaeology.

Oasele au fost descoperite între 2016 și 2018, în timpul săpăturilor arheologice efectuate înaintea modernizării șoselei A14, între Cambridge și Huntingdon. Într-un șanț din situl de la Bar Hill, arheologii au găsit 9.135 de oase de animale mici, majoritatea aparținând unor broaște, alături de resturi de rozătoare, chițcani și șerpi.

Cantitatea neobișnuită a ridicat numeroase întrebări. Specialiștii au luat inițial în calcul posibilitatea ca broaștele să fi fost consumate de locuitorii așezării, să fi murit în timpul unei epidemii sau să fi rămas captive în șanț. Nu au fost identificate însă urme de tăiere ori de ardere care să indice prepararea lor pentru consum.

Paul Clarkson, cercetător la Bournemouth University, a reluat analiza oaselor împreună cu Vicki Ewens, specialistă în resturi animale la Museum of London Archaeology.

Examinarea a peste 1.700 de fragmente a arătat că aproximativ 86% dintre oasele de broască analizate prezentau urme de digestie. Gradul de deteriorare indica faptul că animalele au fost înghițite de păsări răpitoare, care au eliminat ulterior resturile nedigerate.

Cercetătorii consideră că principalii responsabili au fost ciufii de câmp, o specie de bufniță care vânează în zone deschise. Nu este exclusă nici implicarea unor ereți, păsări răpitoare întâlnite în habitate asemănătoare.

Broaștele au fost vânate în timpul unei singure ierni

Un alt indiciu important a fost faptul că șanțul s-a umplut într-un interval relativ scurt, de cel mult un an. Măsurarea oaselor membrelor anterioare a arătat că majoritatea broaștelor au murit tinere, în prima lor iarnă.

Datarea cu radiocarbon, efectuată la Universitatea din Viena, a plasat resturile în perioada stăpânirii romane asupra Britaniei, în urmă cu aproximativ 1.700 de ani.

Pentru a explica numărul mare de broaște vânate într-un singur sezon, specialiștii au examinat și schimbările produse în peisajul din jurul așezării.

Analizele polenului, cărbunelui și cochiliilor de melci au arătat că pădurile din regiune au fost defrișate treptat, încă din epoca fierului, pentru extinderea pășunilor. În perioada romană, retragerea apelor din zonele mlăștinoase a favorizat înmulțirea broaștelor, în timp ce dispariția vegetației forestiere le-a făcut mai vulnerabile în fața păsărilor răpitoare.

Cercetătorii presupun că terenurile din apropiere erau folosite sezonier pentru pășunatul animalelor. Activitatea umană mai redusă în timpul iernii ar fi permis păsărilor să vâneze fără să fie deranjate.