Urme ale virusului variolei ovine au fost identificate în pergamentul unor manuscrise medievale, inclusiv într-un exemplar al Evangheliilor vechi de aproximativ 1.000 de ani. Cercetătorii au analizat și resturi de animale din situri arheologice, stabilind că boala circula în Eurasia în urmă cu cel puțin 3.700 de ani. Rezultatele au fost publicate în revista Science Advances.
O echipă internațională, coordonată de University College Dublin, a examinat manuscrise păstrate în biblioteci și arhive europene. Printre ele se numără York Gospels, realizat în jurul anului 1000, și Corpus Glossary, un dicționar latin și englez vechi datând din jurul anului 800.
În York Gospels, ADN-ul virusului a fost găsit pe trei file, inclusiv pe un document juridic adăugat manuscrisului câteva secole mai târziu.
Fragmentele de ADN au rămas conservate în material timp de sute de ani.
Oamenii de știință au găsit virusul și în pergamente realizate din piei de capră sau de vițel. Nu este clar dacă materialele au fost contaminate în timpul prelucrării sau dacă agentul patogen putea infecta și alte animale în trecut.
Louis L’Hôte, cercetător la University College Dublin și autor principal al studiului, consideră că arhivele și bibliotecile ar putea păstra numeroase alte dovezi ale epidemiilor care au afectat animalele de-a lungul istoriei.
Analizele efectuate asupra unor dinți de oaie descoperiți în stepele eurasiatice au scos la iveală cele mai vechi urme cunoscute ale virusului, datând de acum aproximativ 3.700 de ani.
În total, echipa a reconstituit 21 de genomuri virale antice. Compararea lor cu variantele actuale indică faptul că virusul a suferit relativ puține modificări genetice de-a lungul mileniilor.
Variola ovină continuă să provoace pierderi importante în fermele de animale. În ultimii ani, focarele înregistrate în sud-estul Europei au determinat sacrificarea unor efective numeroase, în încercarea de a limita răspândirea bolii.