O echipă de arheologi a documentat 280 de gravuri preistorice într-o peșteră din nord-estul Spaniei, vizitată de turiști de peste șase decenii. Printre reprezentările descoperite se numără 55 de figuri de animale, realizate în Paleoliticul superior, unele posibil cu peste 26.000 de ani în urmă. Rezultatele cercetării, publicate joi, 5 noiembrie, în revista științifică Antiquity, arată că peștera adăpostește unul dintre cele mai importante ansambluri de artă rupestră paleolitică de pe coasta mediteraneană a Peninsulei Iberice.
Gravurile se află în Cova de la Font Major, un complex de peșteri situat în localitatea L’Espluga de Francolí, provincia Tarragona, din Catalonia. Descoperirea inițială a avut loc în octombrie 2019, când arheologul Josep Maria Vergès Bosch, de la Institutul Catalan de Paleoecologie Umană și Evoluție Socială (IPHES-CERCA), a observat mai multe linii neobișnuite printre inscripțiile lăsate de vizitatori.
Cercetătorul examina pereții unei galerii laterale când a îndreptat lumina lanternei dintr-un unghi diferit. Umbrele formate în șanțurile săpate în piatră au făcut vizibile contururile unor animale care nu puteau fi distinse cu ușurință în lumina frontală.
Cercetările desfășurate ulterior împreună cu cercetătoarea Míriam Salas-Altès au permis identificarea a 280 de reprezentări, între care cai, cerbi, bovine sălbatice și caprine. O gravură neobișnuită înfățișează un urs cu urechile orientate înainte și gura ușor deschisă.
Alături de animale, pe pereții peșterii apar linii paralele, forme circulare și alte semne geometrice, a căror semnificație nu este cunoscută.
Unele reprezentări par să folosească formele naturale ale stâncii. În cazul unui cal, limita dintre două straturi de rocă a fost integrată în compoziție, sugerând linia solului.
Peștera are aproximativ 3,6 kilometri de galerii explorate și a fost deschisă vizitatorilor în 1957. Din 1993 funcționează ca obiectiv turistic amenajat.
„Timp de peste șase decenii, mii de vizitatori au trecut chiar prin fața suprafețelor gravate”, a explicat Josep Maria Vergès Bosch, precizând că unele persoane și-au înscris numele sau diferite date peste reprezentările preistorice.
Cercetătorii consideră că numărul inițial al gravurilor era probabil mai mare.
Vechimea exactă a reprezentărilor nu a fost stabilită exact. Analiza stilului indică faptul că multe dintre ele ar putea aparține unor etape timpurii ale Paleoliticului superior. În galeriile interioare au fost descoperite și urme ale prezenței umane datate între aproximativ 40.000 și 26.000 de ani în urmă.
Până la identificarea ansamblului de la Font Major, în Catalonia erau cunoscute numai două reprezentări rupestre atribuite, cu anumite rezerve, Paleoliticului superior. Noua cercetare plasează peștera pe locul al treilea între siturile cu cele mai multe reprezentări de animale din arta rupestră paleolitică a regiunii mediteraneene iberice, după peșterile Ardales și La Pileta, din sudul Spaniei.
Gravurile sunt documentate prin fotografii și modele tridimensionale ale pereților, care permit studierea detaliilor fără atingerea suprafețelor. Cercetătorii intenționează să continue analizele pentru a stabili mai precis vechimea diferitelor reprezentări.

