Descoperirea unor fragmente de dronă în comuna Boghicea, din județul Neamț, a dus joi, 5 noiembrie, la intervenția polițiștilor, pompierilor și a unei echipe de pirotehniști a Serviciului Român de Informații (SRI). În zona în care au fost găsite resturile aparatului de zbor, specialiștii au identificat și muniție, pe care au decis să o distrugă printr-o detonare controlată.
Fragmentele au fost descoperite de un localnic, care a anunțat poliția. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, resturile erau împrăștiate pe o suprafață de aproximativ 200–300 de metri, în apropierea pădurii Slobozia.
După verificarea zonei, autoritățile au decis să distrugă muniția la fața locului, sub supravegherea specialiștilor SRI. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț a transmis un mesaj RO-ALERT, în română și engleză, pentru a preveni panica în rândul populației.
„Atenție! Distrugere muniție. În pădurea Slobozia va avea loc o detonare controlată sub supravegherea specialiștilor. Aceasta va produce un zgomot puternic. Nu intrați în panică. Respectați recomandările dispuse de autorități”, se arată în mesajul transmis locuitorilor.
Autoritățile nu au precizat deocamdată ce tip de dronă a fost descoperit și nici de unde provenea aparatul de zbor.
Descoperirea are loc la cinci zile după ce două drone au pătruns în spațiul aerian al României, dinspre Republica Moldova. Incidentul din 31 octombrie a determinat Ministerul Apărării Naționale să ridice patru avioane F-16 și un elicopter militar pentru supravegherea zonei.
Una dintre drone a părăsit teritoriul României, în timp ce a doua a fost observată ultima dată între județele Vaslui și Bacău. Autoritățile au emis atunci mesaje RO-ALERT pentru populația din șase județe: Iași, Neamț, Vaslui, Botoșani, Bacău și Suceava.
Nu există până în prezent o confirmare oficială că fragmentele descoperite la Boghicea provin de la una dintre dronele detectate pe 31 octombrie.

