documente arhivă
Sursa foto: © Depositphotos

Informatori ai Securității: Topul celor mai cunoscute cazuri

După 1989, deschiderea arhivelor Securității a scos la iveală numeroase cazuri de colaborare cu poliția politică a regimului comunist. Unele au fost confirmate prin decizii CNSAS sau hotărâri definitive ale instanțelor, în timp ce altele au rămas contestate ori neconfirmate juridic. Potrivit OUG nr. 24/2008, simplul contact cu Securitatea nu este suficient pentru stabilirea calității de colaborator, fiind luate în calcul natura informațiilor furnizate și consecințele acestora asupra drepturilor și libertăților persoanelor vizate.

Cazuri confirmate de CNSAS sau de instanțe

Constantin Bălăceanu-Stolnici a colaborat cu Securitatea sub numele conspirativ „Laurențiu”. În notele sale apar informații despre români din exil, despre felul în care regimul comunist era perceput în Occident și despre persoane urmărite de Securitate. Unul dintre cele mai cunoscute documente datează din octombrie 1984 și se referă la Vlad Georgescu, directorul secției române a postului Radio Europa Liberă. Nota conține relatarea unei întâlniri de la München, descrierea locuinței lui Georgescu și o schiță a casei. În dosare apar și informații referitoare la intelectuali români stabiliți la Paris. CNSAS l-a declarat în 2007 colaborator al poliției politice comuniste.

Mona Muscă a intrat în legătură cu Securitatea în perioada în care a lucrat la Universitatea din Timișoara și s-a ocupat de studenți străini. A recunoscut că a acceptat numele conspirativ „Dana” și a susținut inițial că informațiile oferite au fost doar verbale. La CNSAS au fost identificate însă și două note semnate cu acest nume. Muscă a recunoscut că le-a scris și a precizat că se refereau la două colege de facultate, despre care a făcut aprecieri favorabile. CNSAS a stabilit că a colaborat cu Securitatea, iar contestațiile depuse ulterior nu au schimbat verdictul.

Cornel Ivanciuc a vorbit el însuși despre informațiile pe care le-a furnizat Securității. A relatat că a scris despre colegi de serviciu, despre discuțiile lor privind partidul și regimul și despre bancurile politice care circulau între ei. Ivanciuc a spus că, în cazul unui coleg care urmărea să avanseze în partid, informațiile transmise au avut drept consecință oprirea promovării sale. Notele au fost semnate cu numele conspirativ „Bâlea Alexandru”, iar ulterior Ivanciuc a folosit și numele „Sasha”. Înalta Curte a stabilit definitiv în 2012 calitatea sa de colaborator al Securității.

Gheorghe Turda a furnizat Securității informații chiar despre o rudă apropiată. În 1971, pe când era student la Conservatorul din Cluj-Napoca, a informat autoritățile că mătușa sa, Konradt Ileana, intenționa să plece definitiv din România. Potrivit documentelor prezentate de CNSAS, informația a ajuns într-un raport al Securității, iar femeii i-a fost retras pașaportul. Înalta Curte a stabilit definitiv în 2011 calitatea lui Turda de colaborator.

Dan Voiculescu a transmis Securității informații despre persoane pe care le întâlnea prin activitatea profesională. Într-o notă din decembrie 1977, semnată „Felix”, este menționat un cetățean austriac de origine română despre care se afirma că avea opinii critice la adresa politicii comerciale a României și îi îndemna pe români să plece din țară sau să se opună regimului. Alte documente se referă la studenți străini și la oameni de afaceri occidentali cu care Voiculescu a intrat în contact. În 2011, Înalta Curte a confirmat definitiv verdictul de colaborare cu Securitatea în cazul lui Dan Voiculescu.

Mihaela-Rodica Stănoiu a furnizat, potrivit CNSAS și hotărârii definitive a instanței, note despre colegi de la Institutul de Cercetări Juridice. Într-o notă din ianuarie 1984, semnată „Sanda”, este descrisă viața personală a cercetătoarei Marilena Uliescu. În același document apare și Adrian Năstase, pe atunci coleg la institut, despre care sursa relata că o transporta cu mașina pe Uliescu la spital în perioada în care aceasta avea piciorul imobilizat. CNSAS a atribuit lui Stănoiu 18 note informative din anii 1980, semnate „Sanda” și „Georgeta”. Stănoiu a negat autenticitatea lor, însă Înalta Curte a stabilit definitiv în 2014 că a colaborat cu Securitatea.

Traian Băsescu a furnizat în 1975 informații despre doi colegi de la Institutul de Marină. Una dintre note se referea la legăturile unui coleg cu cetățeni străini, iar cealaltă la intenția unei persoane de a pleca din România. Potrivit CNSAS, una dintre informații a contribuit la avizarea negativă a colegului pentru îmbarcarea pe nave românești care plecau în străinătate. Cele două note au fost semnate cu numele conspirativ „Petrov”. Băsescu a susținut în instanță că nu a știut că acel nume avea caracter conspirativ și că nu a considerat Contrainformațiile Militare drept parte a Securității. Înalta Curte a stabilit definitiv în 2022 calitatea sa de colaborator al Securității ca poliție politică.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost recrutat în 1983, în timp ce executa o pedeapsă la Penitenciarul Bacău, și a primit numele conspirativ „Nuș”. Rapoartele ofițerilor arată că a furnizat informații despre alți deținuți și a fost folosit în supravegherea mai multor persoane identificate în documente prin numele conspirative „Bucu”, „Toader”, „Gelu”, „Geo”, „Corbu”, „Drăgan”, „Traian” și „George”. După eliberare, Securitatea a continuat o perioadă să îl folosească drept sursă și a consemnat că a furnizat alte informații cu „caracter de securitate”.

Colaborări recunoscute public

Sorin Antohi a făcut în septembrie 2006 una dintre cele mai ample mărturisiri publice despre propria relație cu Securitatea. El a declarat că a semnat un angajament la 29 martie 1976, în ultimul an de liceu, după câteva săptămâni de presiuni. A afirmat că, între 1976 și 1982, cu întreruperi, a furnizat note informative sub numele conspirativ „Valentin”, inclusiv despre prieteni și cunoscuți.

Alexandru Paleologu a recunoscut public că a semnat un angajament cu Securitatea după detenția politică. El a explicat că recrutarea a avut loc în condiții de presiune, la Botoșani, în 1963. Paleologu a vorbit despre episod înainte de 1989, iar după căderea regimului comunist și-a asumat public relația cu Securitatea, inclusiv în volumul de convorbiri Sfidarea memoriei. Într-un interviu ulterior a precizat că a existat un angajament, dar a susținut că activitatea informativă propriu-zisă a fost foarte redusă.

Carol Sebastian, jurnalist și fost redactor-șef al ziarului Cotidianul, a recunoscut în 2006 că a colaborat cu Securitatea în perioada studenției. Documentele făcute publice atunci conțineau note ale sursei „Max”, între care informații despre poetul Andrei Bodiu. Sebastian a confirmat că una dintre notele prezentate îi aparținea și a explicat public contextul recrutării.

Dan Ciachir a recunoscut în 2006 că a fost informator al Securității în perioada studenției. Informația apare și în prezentarea biografică publicată de Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din România.

Dan Amedeo Lăzărescu, scriitor, traducător și om politic liberal, a recunoscut în 2001 existența unei relații de colaborare cu Securitatea, după ce informațiile despre trecutul său au apărut în presă în anul precedent. Înainte de 1989, Lăzărescu a trecut și prin detenție politică, iar după Revoluție a fost parlamentar.

Nicolae Balotă a avut o biografie marcată atât de represiunea comunistă, cât și de o relație ulterioară cu Securitatea. Criticul literar a trecut prin închisoare și domiciliu obligatoriu. Cercetarea dosarelor CNSAS realizată de Gabriel Andreescu a documentat recrutarea sa și folosirea sub numele conspirative „Busuioc” și „Someșan”, colaborarea fiind plasată începând din 1968. Cercetările au atras însă atenția și asupra contextului represiv în care s-a produs recrutarea și asupra diferențelor dintre perioadele relației sale cu Securitatea.

Iustin Moisescu, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între 1977 și 1986, apare în cercetările privind raporturile dintre conducerea BOR și regimul comunist. Raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste și cercetări ulterioare au consemnat relația sa cu aparatul de stat și cu Securitatea; lucrări academice îl menționează drept fost colaborator. Fiind vorba despre o persoană decedată înainte de înființarea CNSAS, situația sa nu este comparabilă juridic cu procesele de constatare deschise după 2008 împotriva unor persoane în viață.

Cazuri suspectate, contestate sau fără constatare juridică a calității de colaborator

Sorin Roșca Stănescu a recunoscut public că a avut o relație cu Securitatea și că a furnizat informații Brigăzii Antiteroriste, folosind numele „Deleanu” și „H15”. Situația juridică este însă diferită de cazurile confirmate de instanțe: într-o adeverință emisă în 2010, CNSAS a stabilit că nu i se poate atribui calitatea de lucrător sau colaborator al Securității în sensul legii.

Dan Berindei a fost recrutat de Securitate în 1962, sub numele conspirativ „Băleanu”. Adeverința CNSAS nr. 10490/2009 consemnează recrutarea prin constrângere și 47 de materiale informative furnizate între 1962 și 1973. Cu toate acestea, CNSAS nu i-a atribuit calitatea juridică de colaborator în sensul legislației în vigoare.

Mircea Ionescu-Quintus a fost inclus de CNSAS, la începutul anilor 2000, între persoanele despre care instituția a considerat că au colaborat cu Securitatea. El a recunoscut că a fost racolat, dar a susținut că declarațiile date nu au reprezentat activitate de poliție politică. A contestat decizia CNSAS, iar Curtea de Apel București a stabilit că nu a făcut poliție politică.

Iustin Marchiș, preotul Bisericii Stavropoleos, a fost acuzat în 2006 că a colaborat cu Securitatea. El a negat existența unui angajament și a afirmat că a avut dosar de urmărire. A recunoscut însă că a redactat câteva note despre vizitele unor cetățeni străini la Mănăstirea Cheia, susținând că documentele au fost transmise Departamentului de Relații Externe al Bisericii Ortodoxe Române și că nu a furnizat informații despre cetățeni români.

Andrei Marga a fost verificat de CNSAS după apariția unor documente noi. Instituția a consemnat existența unor note olografe din 1977–1978 semnate cu numele conspirativ „Horia”, însă a stabilit explicit că nu i se poate atribui calitatea de lucrător sau colaborator al Securității în sensul OUG nr. 24/2008. Marga a respins și interpretarea potrivit căreia ar fi dat note informative Securității.

Lucian Boia a relatat în propriile memorii că, începând din anii 1970, a fost chemat periodic pentru a da declarații referitoare la contactele sale cu cetățeni străini. El a susținut că nu i s-au cerut informații despre români din țară sau din exil. În 2019 au apărut și documente privind prezența numelui său într-un tabel al unei unități a Centrului de Informații Externe, însă documentarea disponibilă nu indică o hotărâre judecătorească definitivă prin care Boia să fi fost declarat colaborator al Securității în sensul OUG nr. 24/2008.