Modelul de inteligență artificială Claude, dezvoltat de Anthropic, a contribuit la identificarea unui sistem enzimatic necunoscut până acum, asociat cu secvențe repetitive de ADN care amintesc de organizarea sistemelor CRISPR (un sistem natural folosit și pentru editarea genelor). Descoperirea a fost făcută în urma analizării unei cantități foarte mari de date genomice, iar rezultatele au fost apoi verificate în laborator de cercetătorii companiei.
Noul sistem a primit denumirea de „array-associated reverse transcriptases” – ART și a fost identificat în principal în bacteriofagi, virusuri care infectează bacteriile. Sistemul cuprinde o revers transcriptază, o genă asociată și o serie lungă de secvențe repetitive de ADN, dispuse la intervale regulate.
Pentru cercetare, aproximativ 950 de agenți Claude au analizat timp de 21 de ore baze de date genomice, folosind în total aproximativ 210 milioane de tokeni. Sistemul a adunat peste 200.000 de revers transcriptaze, a identificat aproximativ 3.500 de posibile sisteme noi și a redus apoi lista la 20 de candidați considerați cei mai interesanți.
Unul dintre agenții Claude a remarcat un tipar neobișnuit de secvențe repetitive aflate în apropierea genei unei revers transcriptaze. Analiza ulterioară a arătat că tiparul nu a fost descris anterior ca parte a unui asemenea sistem biologic. Cercetătorii Anthropic au continuat investigațiile în laborator și au constatat că secvențele repetitive sunt exprimate sub forma unor molecule scurte distincte de ARN.
Asemănarea cu CRISPR privește deocamdată mai ales organizarea sistemului. În CRISPR, secvențele repetitive și moleculele de ARN asociate contribuie la capacitatea sistemului de a recunoaște anumite secvențe genetice. Cercetătorii nu au demonstrat însă că ART poate edita gene sau că funcționează în același mod. Funcția biologică exactă a noului sistem rămâne necunoscută.
Anthropic precizează că revers transcriptaza identificată în bacteriofag era cunoscută din cercetări anterioare. Elementul nou este recunoașterea legăturii dintre enzimă, secvențele repetitive de ADN și proteina asociată, care împreună formează un sistem biologic distinct.
Rezultatele au fost publicate deocamdată sub forma unui preprint (versiune preliminară a unei lucrări științifice), iar cercetările continuă pentru stabilirea mecanismului și a funcției sistemului ART. Toate experimentele de laborator au fost realizate de cercetători umani, Claude fiind folosit pentru analiza datelor, identificarea candidaților și interpretarea rezultatelor.

