În anumite regiuni ale Pământului, straturi de rocă formate la sute de milioane de ani distanță se află unele peste altele, fără să existe urme ale perioadelor dintre ele. Fenomenul, cunoscut sub numele de „Marea Discordanță”, îi preocupă pe geologi de mai bine de un secol. Un studiu publicat în revista științifică „Nature” sugerează că mișcările lente din interiorul planetei au contribuit la dispariția unor întinse formațiuni geologice și la conservarea suprafețelor rămase în urma eroziunii.
Peste un miliard de ani lipsesc din istoria geologică a Marelui Canion
Unul dintre cele mai cunoscute exemple se află în Marele Canion din Statele Unite. Aici, roci vechi de aproximativ 1,7 miliarde de ani sunt acoperite de formațiuni sedimentare depuse în urmă cu circa 500 de milioane de ani. Intervalul de aproximativ 1,2 miliarde de ani dintre ele nu este reprezentat de straturile care ar fi putut păstra informații despre evoluția regiunii.
Discontinuități asemănătoare au fost identificate în Europa, Asia, Africa și Australia. Durata perioadelor care lipsesc variază în funcție de regiune, de la aproximativ 200 de milioane de ani până la peste un miliard.
De-a lungul timpului, cercetătorii au propus mai multe explicații, printre care eroziunea provocată de glaciațiile extreme, modificările nivelului mărilor și mișcările scoarței terestre.
Noua cercetare, realizată de Santosh Dhungana și Nicolas Flament, de la Universitatea Wollongong din Australia, indică un rol important al proceselor desfășurate la mare adâncime, în mantaua terestră.
Mantaua este alcătuită în principal din roci solide care, sub influența temperaturilor și presiunilor ridicate, se deplasează extrem de lent. Mișcările lor pot determina ridicarea sau coborârea unor suprafețe continentale întinse.
Folosind simulări computerizate, cei doi cercetători au reconstituit evoluția acestor mișcări pe parcursul a sute de milioane de ani. Rezultatele sugerează că regiuni întinse din America de Nord, nordul Europei și nordul Chinei au început să se ridice în urmă cu aproximativ un miliard de ani.
Ridicarea terenului a expus rocile la eroziune, favorizând îndepărtarea unor cantități considerabile de material. Ulterior, regiunile respective au coborât treptat, iar sedimentele depuse deasupra suprafețelor erodate au contribuit la conservarea lor.
Simulările au indicat asemenea procese tocmai în regiunile unde Marea Discordanță este bine documentată.
Cercetătorii consideră că alternanța dintre ridicarea și coborârea continentelor poate explica atât dispariția straturilor vechi, cât și păstrarea suprafețelor erodate sub depozitele sedimentare mai recente.
Ipoteza nu exclude influența glaciațiilor. În urmă cu sute de milioane de ani, Pământul a traversat perioade de răcire extremă, în care ghețarii au contribuit la modificarea reliefului. Mișcările mantalei ar fi creat condițiile necesare pentru ca eroziunea să afecteze suprafețe continentale foarte mari.
Autorii intenționează să compare rezultatele simulărilor cu date geologice mai detaliate, inclusiv din regiuni ale Africii și Rusiei, unde informațiile disponibile sunt mai puțin complete.

