ioan Țicalo și fiica sa, poeta mihaela grădinariu

Scriitorul Ioan Țicalo și fiica sa, poeta Mihaela Grădinariu, au murit la câteva ore distanță

Scriitorul și profesorul Ioan Țicalo a murit miercuri, 7 octombrie 2026, la vârsta de 81 de ani. La numai câteva ore după decesul său, s-a stins din viață și fiica acestuia, Mihaela Grădinariu, poetă, critic literar și profesoară, în vârstă de 56 de ani. Vestea morții celor doi a fost anunțată de Societatea Scriitorilor Bucovineni, organizație din care făceau parte ambii.

Ioan Țicalo s-a născut la 16 aprilie 1945, în satul Sinăuții de Jos, comuna Mihăileni, județul Botoșani, ulterior s-a stabilit la Râșca, în județul Suceava, unde a activat ca profesor de limba și literatura română.

A debutat în 1990, în revista „România literară. Primul său volum, „În Poiana lui Ioan”, a apărut în 2002. A publicat numeroase lucrări de proză, eseistică și critică literară, printre care „Crucea părintelui Visarion”, „Blestemul”, „Meandre”, „Scara”, „Rătăcitorii” și „Granița blestemată”. O parte a scrierilor sale a fost dedicată operei lui Mihai Eminescu.

Ioan Țicalo a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași și al Societății Scriitorilor Bucovineni. Pentru activitatea literară a primit, printre alte distincții, Premiul „Constantin Ciopraga” și Premiul „Opera Omnia” al Societății Scriitorilor Bucovineni.

Fiica sa, Mihaela Grădinariu, a fost poetă, eseistă, cronicar și critic literar, membră a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași. A debutat editorial în 2012, cu volumul „Biserica de Cuvinte”, urmat de „Frigul din clepsidră” (2013), „Risipiri în alb pe alb” (2014), „Aspida mireasă” (2015) și „Oglindă pentru spaimele luminii” (2020). În 2023 a publicat volumul „Vindecă-mă, moarte, de viață, cu un poem”, la Editura Junimea.

A colaborat cu reviste și publicații literare din țară și din străinătate și a primit mai multe premii pentru poezie, inclusiv Premiul „Ioanid Romanescu” al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași, în 2021.

Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni, a transmis joi un mesaj în memoria celor doi, mărturisind că organizația trece printr-un „ceas de maximă tristețe”.

„Dacă ieri am anunțat că scriitorul Ioan Țicalo a plecat dintre noi, iată, azi, aflăm că și Mihaela Grădinariu […] ne-a părăsit”, a scris acesta.

Mesaje de condoleanțe au fost transmise și de Primăria comunei Râșca și de Școala Gimnazială Râșca, unde cei doi au activat ca profesori.